Magazin

Moşii de iarnă 2023. Pe ce dată cade Sâmbăta Morţilor şi ce se dă de pomană

Moşii de iarnă 2023. De Sâmbăta Morţilor trebuie să ne amintim de părinţi, bunici, străbunici şi de cei dinaintea lor, pe care nimeni nu îi mai poate pomenii.

De Moşii de iarnă 2023, în bisericile din toată ţara, preoţii se roagă împreună cu rudele celor adormiţi pentru sufletele acestora.

Rudele celor adormiţi aduc în Sâmbăta Morţilor bucate spre a fi sfinţite. Aceste bucate sunt numite jertfe nevăzute.

Potrivit calendar ortodox, în Biserica Ortodoxă Română, există trei sâmbete destinate pomenirii celor adormiţi sau, cum se mai spune în popor, „ale moşilor”.

Ziua de sâmbătă este dedicată întotdeauna pomenirii morților, întrucât, potrivit scrierilor bisericești, trupul Mântuitorului a fost înmormântat într-o zi de sâmbătă.

Când este sărbătoare Moşii de iarnă 2023

În 2023, sărbătoarea de Moşii de iarnă sau Sâmbăta Morţilor are loc la data de 18 februarie, înainte de Lăsatul secului de carne pentru intrarea în Postul Paştelui.

Prima dintre sărbătorile destinate celor adormiţi este Sâmbăta Moşilor de iarnă, care este precedată de lăsatul secului de carne, Sâmbăta Moşilor de vară este cea de-a doua, în timp ce Sâmbăta Moşilor de toamnă este cea de-a treia, şi este legată de sărbătoarea Sfântului Dimitrie, Izvâtorul de Mir.

Toate aceste sâmbete din calendar ortodox sunt denumite în popor „ale moşilor”, deoarece prin cuvântul „moş” sunt denumiţi înaintaşii dintr-un neam.

Tocmai de aceea, în această zi de sărbătoare trebuie să ne amintim de părinţi, bunici, străbunici şi de cei dinaintea lor, pe care nimeni nu îi mai poate pomenii.

Ziua de sâmbătă este dedicată întotdeauna pomenirii morților. S-a ales această zi întrucât, potrivit scrierilor bisericești, trupul Mântuitorului a fost înmormântat într-o zi de sâmbătă.


Ai nevoie de orice tip de asigurare: calatorii, pentru masina, pentru casa? Suna la 0723955818 si ai oferte speciale! Daca ai intrebari poti suna sau sa ne scrii direct pe whatsapp la numarul 0723955818

Comments are closed.