Știri

S-a aflat adevărul. Ce religie era, de fapt, Silviu Prigoană. Acum câțiva ani a făcut această mare schimbare care i-a supărat pe români. Cum s-a desfășurat înmormântarea și ce scrie pe piatra funerară

Moartea lui Silviu Prigoană și înmormântarea acestuia atât de rapid și la ceas de seară a creat o serie de controverse pe internet. Oamenii au blamat familia pentru decizia acestora și s-au întrebat continuu care era, de fapt, religia lui Silviu Prigoană.

Silviu Prigoană, cunoscut pentru personalitatea sa carismatică și implicarea în diverse domenii publice, a fost inițial un adept al religiei ortodoxe, religia dominantă în România. Cu toate acestea, în ultimii ani, el și-a schimbat radical viziunea asupra creștinismului și a conceptului de divinitate. Prigoană a început să se identifice drept agnostic, o poziție filozofică ce pune sub semnul întrebării posibilitatea cunoașterii sau înțelegerii existenței lui Dumnezeu. Agnosticismul, spre deosebire de ateism, nu neagă existența unei entități divine, ci susține că aceasta nu poate fi dovedită sau cunoscută în mod cert. Este o abordare care invită la reflecție și deschidere, dar și la îndoială, fiind adesea adoptată de cei care caută răspunsuri dincolo de dogmele religioase tradiționale.

Chiar dacă nu a făcut un demers oficial de convertire sau renunțare la credința ortodoxă, deciziile lui Prigoană în privința vieții spirituale au stârnit curiozitate. Un exemplu notabil este alegerea sa de a fi înmormântat conform tradiției luterane. Luteranismul, o ramură a creștinismului protestant, își are originea în Reforma Protestantă inițiată de Martin Luther în secolul al XVI-lea. Luteranii pun accent pe relația personală cu Dumnezeu, pe studiul Bibliei și pe justificarea prin credință, spre deosebire de importanța acordată ritualurilor și ierarhiei bisericești în ortodoxie. Această tradiție este cunoscută pentru deschiderea față de dezbateri teologice și pentru un caracter mai simplu al ceremoniei religioase, elemente care ar putea rezona cu dorința lui Prigoană de a-și exprima credința (sau lipsa acesteia) într-un mod mai personal și mai introspectiv.

Deciziile lui Silviu Prigoană reflectă o călătorie spirituală complexă, ce îmbină scepticismul agnostic cu o recunoaștere a diversității religioase. Fără a se conforma unui tipar strict, el demonstrează că spiritualitatea poate fi un proces continuu de explorare și redefinire.

Ce spunea Silviu Prigoană despre moarte și Viața de Apoi. Era sau nu religios? ”Vreau să fiu incinerat”

Cu puțin timp înainte să moară, Silviu Prigoană a vorbit, într-un interviu, despre religie, suflet și viața de apoi. Afaceristul a explicat atunci de ce nu credea în aceste concepte.

În timpul vieții, Silviu Prigoană nu s-a împăcat prea bine cu religia. Milionarul a dezvăluit că, în timpul liceului, a dorit să se facă preot, motiv pentru care a studiat Istoria religiilor și a ajuns să se îndoiască de valorile pe care acestea le impun oamenilor.

Silviu Prigoană: ‘Religiile se bazează pe frică’
A vorbit despre îndoielile pe care le avea referitor la moarte, dezvăluind că nu credea în concepte precum ‘suflet’ și ‘spirit’, motivând că acestea sunt impuse de religiile ‘inventate de oameni’.

‘Nu că nu cred în suflet. Cred în suflet, când spun ‘mă doare sufletul, adică nu-l poți localiza. Când faci o afirmație trebuie să fie și credibilă.

Nu există suflet și spirit. Religia e o stare: ori ești religios, ori nu ești. Vrei să respecți niște cutume, bine; nu vrei să le respecți, nu o faci. E liberul tău arbitru, nu poate să-ți impună nimeni chestia asta.

S-a demonstrat că, în momentul în care enoriașul își dă sufletul, slăbește 15 grame. Dar, până la urmă, s-a demonstrat că cele 15 grame îl reprezintă aerul din plămâni. Se contractă plămânii și de aici cele 15 grame care ar fi ‘sufletul. Acum, chiar și sufletul unui om are doar 15 grame? Mă lași? Pune și tu, acolo, un kilogram.

Sufletul și spiritul sunt lucruri care au venit împreună cu religia. Îmi pare rău să spun chestia asta, dar religiile se bazează pe frică. Există tot timpul o teamă că te bate Dumnezeu. Eu nu cred că te bate, pentru că ne iubește pe toți, e o contradicție. Ori te iubește, ori te bate? Sau te bate din iubire?’, spunea Silviu Prigoană la Podcast Nefiltrat.

‘După moarte… petrol și la revedere’
Pe de altă parte, Silviu Prigoană a dezvăluit că nu crede nici în Viața de Apoi. El și-a exprimat convingerea că, după moarte, nu mai există nimic pentru om: nici Rai, Iad sau Judecata de Apoi.

‘Cea mai mare frică e cea de moarte și ce e după. Asta e marea frică a oricărui enoriaș din orice cult religios.

Mai sunt ateii, care nu cred în chestia asta, iar ei nu au nicio frică. Sunt conștienți că după… petrol și la revedere. Ei nu mai au fricile astea și trăiesc foarte relaxați pe această temă.

Sunt și gnosticii, cum sunt eu. Ei cred în ceva superior, dar nu într-unul cu barbă care stă cu o botă, mă bate și mă judecă. La Judecata de Apoi vin ăștia cu niște private-jet-uri, cu dosare și ne dau în palmă că am greșit.

Trebuie să fim și noi realiști și să ne asumăm vârsta, capacitatea intelectuală pe care o avem și să lăsăm poveștile. După mormânt există petrol, iar eu sper să fiu benzină ușoară, nu petrol lampant.

Eu am vrut să mă fac preot. În clasa a XI-a eram cinci colegi care doreau să devină preoți, patru dintre noi s-au și făcut’, a mai spus Silviu Prigoană.

Într-un alt interviu, recent, omul de afaceri spunea că nu este ateu, punctând că el cred în Dumnezeu în felul lui, „că nu e „vinovat’ El pentru ce mi s-a întâmplat mie în viață’.

‘Sunt victima propriilor decizii, pe care mi le asum în totalitate. Trebuie să avem o relație perfectă cu Dumnezeu și să nu-I cerem niciodată nimic.

Toate religiile pe care le-am studiat eu se bazează pe frică și fac promisiune pentru „după’: „Mă, mort să te vedem că după aia intri în Rai’. Dar în funcție de „cotizație’. Și am sesizat că Dumnezeu ne iubește pe toți, dar are o problemă: n-are bani!

Cât e El de șmecher și a făcut Universul, a făcut omul, a făcut tot… domle, n-are bani. Și atunci eu respect religiile tuturor, dar sunt așa, mai arici cu ultrareligioșii pe Pământ. Evrei, musulmani, orice ar fi, nu încerc să le schimb eu credința, dar să nu vină peste mine, să fie sănătoși la ei acasă.

Așa că eu cu Tatăl Ceresc am telefon direct, nu discut prin intermediari. Cum să-i zic eu unui preot ce să-i spună lui Dumnezeu că vreau eu? Din gură în gură ajunge informația deformată, așa că am dialog direct cu Dumnezeu, neîncorsetat de nicio dogmă.’, spunea Silviu Prigoană, care a myrit marți, la nici 61 de ani.

Moartea cunoscutului om de televiziune, fondator al mai multor posturi TV, vine la doar trei luni după ce Silviu Prigoană și-a înmormântat tatăl. Părintele acestuia a murit la 93 de ani, însă înmormântarea se pare că a avut loc pe ascuns, după cum susțineau frații și nepoții lui Silviu Prigoană, cei cu care omul de afaceri era în plin scandal de ani buni.

Silviu Prigoană: ‘Vreau să fiu incinerat’
Atunci, scos din sărite de desele ieșiri la TV ale acestora și de declarațiile lor, Silviu Prigoană a făcut și el o afirmație puțin spus scandaloasă. ‘Tata e înmormântat în cavoul familiei, e înmormântat alături de fiul meu, Darius. Acolo am 20 de locuri de cazare, abia aștept să-mi văd toate neamurile moarte că le cazez pe gratis (…)

Cavoul e pe Șoseaua Giurgiului, nr 4.

Mi se pare corect că dacă ai un părinte să-l prețuiești cât trăiește, nu când moare. După ce a murit un părinte devii orfan (…) Când l-a văzut ultima dată nepoata pe tata? M-am lămurit, în acest caz dacă dă telefon din an în an, atunci sunt foarte fericit pentru echipa care e indignată și mă înfund de lacrimi’, declara Silviu Prigoană în urmă cu trei luni.

Omul de afaceri a vorbit și despre propria moarte la un moment dat. Acesta afirma că dorea să fie incinderat.

„M-au pus pe gânduri ultimele evenimente de acest fel și dacă până acum anunțasem doar familia, acum fac anunțul public și că vreau să fiu incinerat. De ce aleg asta? Simplu! Nu sunt de acord cu circoteca și nu sunt colivar’, declara omul de afaceri într-un interviu.

Adriana Bahmuțeanu: ‘Teoria mea este că ei vor să-l înmormânteze în secret’
Adriana Bahmuțeanu are o teorie legat de cum va fi condus din acaestă lume fostul ei soț: „Teoria mea este că ei vor să-l înmormânteze în secret și îi țin și pe copii în casă ca să participe la înmormântare. La fel cum a fost și cu socrul meu, Dumnezeu să-l ierte.

Știți cum era el, nu își dorea ceva fastuos, el nu credea în Dumnezeu, era ateu.

Acum, medico-legal vorbind se poate face asta. Copiii majori pot lua această decizie. Eu nu mai pot face nimic, nu mai suntem căsătoriți de zece ani și nu am putere de decizie. Ei vor decide ce se va întâmpla’.

Legat de ce se va întâmpla cu copiii ei și ai lui Silviu Prigoană, minori, iată ce a declarat ea: ‘Copiilor le place casa asta și nu se vor muta. Dintre casa mea și casa asta, aici vor alege să stea fiindcă le place. Eu nu știu ce e cu casa asta, nu am știut niciodată cine a proprietarul’, a spus Adriana Bahmuțeanu la Xtra Night Show.

Mesajul în germană înscris pe capela din cimitir
Pe capela din cimitirul în care este îngropat și Silviu Prigoană se află un înscris în limba germană: ”Unser Glaube ist der Sieg, der die Welt überwunden hat”. Acesta este un citat din Biblie, mai precis din epistola întâi a Sfântului Apostol Ioan, care se traduce prin: ”Credința noastră este victoria care a învins lumea.

În context biblic, această propoziție se referă la puterea și importanța credinței în Dumnezeu ca o forță care depășește și înfrânge obstacolele și ispitele lumii materiale, precum și la triumful spiritual al credinței asupra răului și al necredinței.

”Victoria care a învins lumea” sugerează că, prin credință, oamenii pot depăși dificultățile și tentațiile lumii. Expresia este folosită adesea pentru a sublinia faptul că, în fața provocărilor vieții, credința în Dumnezeu are puterea de a transforma și a aduce biruință spirituală.

În Biblia Ortodoxă, respectivul citat apare în mod diferit: ”Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruiește lumea, și aceasta este biruința care a biruit lumea: credința noastră”.

0190
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.