Media

Adriana Bahmuțeanu a căzut din picioare când a primit o vestea groaznică de la judecător. Din păcate copiii…„E mâna fraților lor mari mari”

Problemele continuă pentru Adriana Bahmuțeanu. Luni, 25 noiembrie, vedeta a revenit în fața instanței, într-un nou termen al procesului împotriva băieților mari ai lui Silviu Prigoană.

Problemele continuă pentru Adriana Bahmuțeanu. Luni, 25 noiembrie, vedeta a revenit în fața instanței, într-un nou termen al procesului împotriva băieților mari ai lui Silviu Prigoană. Jurnalista vrea să îi ia acasă pe cei doi copii ai săi, dar până în acest moment, nu a reușit, fiind ținută la distanță de familia lui Prigoană. Mai mult, în caz a intervenit o asociația din Constanța, iar magistrații au dispus o amânare.

Adriana Bahmuțeanu, urmărită din probleme. Vedeta nu își poate lua copiii acasă

Adriana Bahmuțeanu nu a reușit până în acest moment să îi ia acasă pe cei doi fii, iar instanța a decis amânarea procesului cu o săptămână. Mai mult, avocata jurnalistei a declarat că, în dosar, a intervenit o asociație din Constanța, dar cererea nu le-a fost comunicată anterior termenului de judecată.

„La termenul de astăzi s-au discutat probele de care se folosesc părțile, s-a discutat despre posibilitatea unei expertize a copiilor. Doamna Bahmuțeanu este supărată pentru că s-a acordat un nou termen, pentru lunea următoare, ceea ce înseamnă că ea este ținută încă o săptămână departe de copii.

În dosar, o asociație despre care noi nu știm nimic, care se numește Daria Constanța, a făcut o cerere de intervenție, care nu a fost comunicată părților. Astăzi am luat cunoștință de asta, în mod corect instanța de jucată trebuie să aibă răgazul să îi citeze.”, a spus avocata jurnalistei pentru Viva.

Adriana Bahmuțeanu susține că Honorius și Silviu, băieții mai mari ai regretatului om de afaceri, s-ar afla în spatele intervenției din dosar, în încercarea de o ține departe de copii.

„Este clar pe mână cu frații vitregi această asociație, ca să ne tergiverseze procesul! Dar cu ce ocazie vin ei? Dacă voiau să intervină, domnii de la asociație puteau să mă contacteze, dar nu m-a sunat nimeni, nu mi-a trimis nimeni nici un mail, nimic.

Vin acum și intervin în procesul meu. O să vă dau tuturor datele acestei asociații să-i sunați dumneavoastră să-i întrebați în ce calitate intervin ei. Dacă doreau să ofere sprijin, puteau să mă contacteze, dar să mă lase în pace! Asta îmi mai lipsește, o asociație din Constanța… Nu am nevoie de așa ceva!”, a spus vedeta.

În același timp, avocata jurnalistei a spus că, până în acest moment, nu au fost depuse probe la dosar. În schimb, în cadrul procesului, au fost făcute afirmații potrivit cărora fosta soție a lui Prigoană nu ar fi o mamă bună.

„Avocatul lui Honorius Prigoană s-a supărat pe noi că vă povestim din dosar! În continuare au o atitudine dualistă, în sensul că susțin în cadrul aceleiași fraze și în cadrul aceluiași termen, pe de o parte că dânșii nu ar împiedica minorii să ajungă la mamă, pe de altă parte, că nu ar trebui să stabilească instanța domiciliul copiilor la mamă. Deocamdată nu sunt probe depuse la dosar, sunt doar afirmații lipsite de suport, că doamna Bahmuțeanu nu ar fi o mamă bună cum ar fi ei frați buni”, a mai spus aceasta.

083
Adrian Vrauko
Adrian Vrauko este jurnalist cu 14 ani exeperiență în domeniul social și eveniment. Și-a început cariera la Realitatea TV, iar dupa ani de televizune a trecut în jurnalismul online și a lucrat pentru mai multe site-uri din top 10 BRAT. De asemeena a condus 5 ani un site de lifestyle feminim care era pe primul loc în topul accesărilor.

Comments are closed.