Știri

ULTIMĂ ORĂ! Laura Vicol a fost eliberată. Care este MOTIVUL deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție

Laura Vicol nu mai e arestată, în urma judecării contestației la decizia inițială de arestare în Dosarul Nordis și a deciziei luată vineri de magistrați.

Omul de afaceri Vladimir Ciorbă şi soţia sa, Laura Vicol, au scăpat de arestul preventiv, ca urmare a deciziei ICCJ, care le-a admis contestaţiile şi a decis plasarea lui Ciorbă sub control judiciar. Instanţa nu a mai stabilit nicio altă măsură preventivă în cazul Laurei Vicol.

Joi s-a judecat contestația soților Vicol-Ciorbă la decizia de arestare preventivă dispusă la Curtea de Apel București. Dosarul a intrat, procedural, în completul format de doi judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, care au avut opinii contrare.

Astfel, s-a format așa numitul complet de divergență, cu al treilea judecător, care, vineri, a înclinat balanța în favoarea învinuiților.

Alți trei inculpați au fost trecuți sub control judiciar.

Minuta Instanței:

„În baza art.227 alin. (1) din Codul de procedură penală respinge ca nefondată propunerea de luare a măsurii arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală – Secţia de Combatere a Criminalităţii Organizate cu privire la inculpaţii CIORBĂ VLADIMIR-RĂZVAN, VICOL-CIORBĂ LAURA-CĂTĂLINA, POŞTOACĂ GHEORGHE-EMANUEL, POŞTOACĂ NICOLAE-CRISTIAN, POŞTOACĂ FLORIN-ALEXANDRU, ŞAITOŞ BOGDAN-ADALBERT, RĂILEANU SANDA, OPREA OANA-CLAUDIA, IVAN GEORGE-MARIAN, VASILE GABRIELA-ALINA şi MATEI CRISTIAN-ANDREI. În baza 227 alin. (2) din Codul de procedură penală cu referire la art. 211 din Codul procedură penală dispune luarea faţă de inculpaţii CIORBĂ VLADIMIR-RĂZVAN, PO?TOACĂ GHEORGHE-EMANUEL, POŞTOACĂ NICOLAE-CRISTIAN şi POŞTOACĂ FLORIN-ALEXANDRU a măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de astăzi, 14.02.2025 şi până în data de 14.04.2025 inclusiv”, se arată în decizia instanţei.”

059
Cristiana Furtuna
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziune locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.

    Comments are closed.