Profilul votanților lui George Simion și Nicușor Dan, potrivit sondajului INSCOP realizat în ziua turului I al alegerilor prezidențiale
INSCOP Research a publicat un sondaj realizat pe 4 mai, în ziua primului tur al alegerilor prezidențiale, care conturează profilul alegătorilor celor doi candidați, George Simion și Nicușor Dan. Cercetarea nu include voturile din diaspora și a fost efectuată exclusiv pe teritoriul României.
Conform datelor obținute, George Simion a fost preferat în special de bărbați, de persoane cu vârste între 30 și 44 de ani, precum și de alegători care au declarat că au studii primare. În contrast, votanții lui Nicușor Dan s-au împărțit echilibrat între femei și bărbați, însă s-a remarcat un sprijin semnificativ mai mare din partea tinerilor între 18 și 29 de ani și a persoanelor cu studii superioare.
Sondajul mai arată că liderul AUR a obținut mai multe voturi decât Nicușor Dan în aproape toate categoriile socio-demografice, cu două excepții notabile: tinerii sub 30 de ani și alegătorii cu studii universitare, care l-au susținut majoritar pe candidatul independent.
Politologul Remus Ștefureac, care a prezentat public rezultatele, a comentat astfel dinamica turului doi:
„Dacă prezența la vot va fi similară cu cea din 4 mai, atunci finala este, practic, decisă. Însă, dacă vor veni la urne cu 1,5 – 2 milioane de votanți mai mult pe 18 mai, atunci totul se poate schimba. Orice altă strategie e doar retorică, bună de auzit, dar fără impact real în ecuația electorală. Și nu, nu suntem încă în faza resemnării, tipică Mioriței – încă există șansa reală de a schimba un deznodământ care acum pare inevitabil. Trebuie să rămânem optimiști!”.
Ștefureac a subliniat, totodată, că indiferent de rezultatul final, „votul majorității trebuie respectat”, iar orice alegător, indiferent de opțiunea exprimată, merită tratat cu demnitate.
Sondajul INSCOP a fost realizat prin interviuri telefonice, pe un eșantion de 4.490 de respondenți. Dintre aceștia, 2.455 au declarat că au votat, iar marja maximă de eroare este de ±2%. Studiul face parte dintr-un proiect intern de testare și validare a metodei de cercetare și este reprezentativ pentru populația adultă neinstituționalizată a României care s-a prezentat sau intenționează cu certitudine să se prezinte la urne.