Știri externe

A murit unul dintre cei mai renumiți arhitecți din lume! El a inventat metrobuzul

Lumea arhitecților a mai pierdut un personaj care a scris istorie în acest domeniu. Arhitectul şi urbanistul brazilian Jaime Lerner a decedat joi, la vârsta de 83 de ani. Acesta suferea de o boală grea, cu care trăia deja de mai mulți ani. Deși a luptat, organismul lui a cedat în final.

A murit Jaime Lerner

Jaine Lerner, unul dintre cei mai renumiți arhitecți din lume, a murit joi la spital. Acesta luptase mult timp cu o boală grea, dar ajunsese la spital în stare grvă, unde a stat mai multe zile sub supravegherea atentă a medicilor.

Decesul a fost cauzat de o boală renală cronică, a precizat spitalul universitar evanghelic Mackenzie, potrivit presei braziliene. Deși medicii au încercat să-l salveze, organismul lui nu a mai rezistat. La 83 de ani, marele arhitect a plecat dintre noi, lăsând în urma sa o întreagă istorie.

Arhitectul şi urbanistul brazilian Jaime Lerner a devenit cunoscut după înfiinţarea metrobuzului, o reţea integrată de transport cu staţii de autobuz tubulare, care protejează pasagerii de ploaie şi de soare pe platforme supraînălţate faţă de trotuar, facilitând îmbarcarea în mijlocul de transport. Proiectul său, pentru mijlocul de transport numit RBT, a fost replicat în peste 250 de oraşe, printre care Bogota şi Rio de Janeiro.

Jaime Lerner a făcut schimbări remarcabile

Jaime Lerner a deţinut trei mandate la primăria Curitiba (1971-1974, 1979-1983 şi 1989-1992), oraşul natal şi capitala statului Parana, căruia i-a fost de două ori guvernator (1995-2002). El a fost unul dintre cei mai iubiți oameni politici datorită schimbărilor pe care le-a făcut pentru statul pe care îl conducea.

Parana a fost admirată pentru locurile sale unice, pentru frumusețea ei. Lerner a realizat numeroase spaţii verzi şi a fost recunoscut pentru înființarea unui sistem de reciclare foarte inovator pentru perioada respectivă.

În urma realizărilor sale mărețe, de care s-a auzit la nivel internațional, Jaime Lerner a fost ales de revista Time drept unul dintre cei mai influenţi 25 de gânditori din lume.

Comments are closed.