Știri

A murit Victor Socaciu. Doliu în România

Vestea tristă a zilei! S-a stins din viață Victor Socaciu, muzician, compozitor, cântăreţ, chitarist, realizator şi prezentator TV, politician şi apoi diplomat. Victor Socaciu era internat de o lună într-un spital din Capitală.

A murit Victor Socaciu

Victor Socaciu s-a stins din viață la 68 de ani, după o lună de spitalizare. În această toamnă, artistul a participat la cea de-a 30-a ediţie a Festivalului Naţional de Muzică Folk “Om bun” la Breaza. Vestea morții sale a fost confirmată de către fiica artistului, pe rețelele de socializare.

O inimă mare a încetat să mai bată. Un suflet nobil s-a ridicat la cer. Anunțăm cu nemărginită durere stingerea din viață a celui care a fost soț, tată, bunic, un artist de geniu și un simbol al dragostei de neam: Victor Socaciu. Dumnezeu să-l primească în Împărația Sa alături de cei drepţi!, a scris pe Facebook Ana Maria Socaciu.

Victor Socaciu a fost un autor român de muzică folk, realizator de emisiuni de televiziune, fost parlamentar și fost diplomat.

Născut pe 14 ianuarie 1953 la Brașov, Victor Socaciu a provenit dintr-o familie de oameni simpli, dar “foarte deschiși”. În biografia sa, artistul povestea că era atât de impresionat de romanțele pe care i le cântau părinții săi, încât se ascundea sub masă și plângea, chiar dacă atunci nu înțelegea ce însemna iubirea.

Victor Socaciu și-a făcut debutul artistic pe scena școlii. Avea un grup muzical care se numea Zodiac și cânta piese din repertoriul unor trupe la modă la vremea aceea. El era chitaristul, solistul vocal și șeful trupei.

A urmat cursurile de chitară clasică la Școala populară de artă, clasa profesorului Martinescu, celebru la vremea aceea în Brașov și le-a terminat după doi ani de studiu. În facultate trupa s-a destrămat, deoarece membrii săi au plecat în diferite colțuri ale țării.

De-a lungul carierei sale, Victor Socaciu a primit numeroase premii și distincții. A fost în turnee în toată lumea și a deținut mai multe funcții importante, printre care cea de Consul General al României la Montreal.

Dumnezeu să-l odihnească!

Comments are closed.