Știri externe

Accident tragic! Șapte persoane și-au pierdut viața

Un accident extrem de grav a avut loc pe o autostradă din Grecia. Totul a fost provocat chiar de un moldovean, care a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor. Din cauza lui, șapte persoane și-au pierdut pe loc viața, în timp ce alte patru au fost grav rănite.

Șapte persoane moarte în accident

Un șofer moldovean a făcut prăpăd pe o autostradă din Grecia, după ce a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor. Bărbatul aflat la volanul mașinii transporta mai mulți imigranți ilegal, motiv pentru care a încercat să evite controlul oamenilor legii.

Șoferul a pierdut controlul volanului și, din primele informații, aflăm că mașina s-a ciocnit violent de o stație de taxare de pe șoseaua internațională Egnatia Odos. În urma celor întâmplate, șapte persoane și-au pierdut viața, iar alte patru au ajuns la spital în stare gravă. În total, în TIR se aflau 14 imigranți.

La fața locului au fost chemați salvatorii, care au ajuns imediat pentru a rezolva situația. Răniții au fost preluați de stațiile EKAB și transportați la spitalele din zonă, însă pentru unii dintre ei nu s-a mai putut face nimic. Identificarea morților nu a fost făcută deocamdată, iar rudele încă nu și-au recunoscut morții.

„Ne-am autosesizat despre producerea unui accident rutier în apropierea localității Rodopi din Grecia. Reprezentanții misiunii diplomatice au întreprins demersuri pe lângă autoritățile locale în regim de urgență, pentru a obține informații privind cetățenia și identitatea persoanelor afectate. Conform informațiilor obținute de la autoritățile elene, șoferul automobilului implicat în accident, cetățean al Republicii Moldova, a suferit răni ușoare. Autoritățile elene au demarat o anchetă care este în desfășurare pentru stabilirea circumstanțelor accidentului”, a declarat poliția.

A fost inițiată o anchetă pentru a fi stabilite circumstanțele în care s-a produs accidentul, precum și identificarea victimelor, a căror naționalitate nu a fost încă stabilită. Aceștia încercau să ajungă ilegal într-o anumită țară, dar nu au recunoscut încă unde voiau să călătorească.

Conform informațiilor obținute de la autoritățile elene, șoferul automobilului implicat în accident, cetățean al Republicii Moldova, a suferit răni ușoare. Acesta mai avea în mașină patru pasageri, care au fost răniți ușor.

Comments are closed.