Știri

Alertă meteo de vreme severă! Peste jumătate din țară afectată de Codul Galben de vijelii

Alertă meteo de vreme severă! Meteorologii au emis o atenționare meteo cod galben pentru miercuri, 4 mai 2022, în intervalul orar 12.00 – 21.00. Sunt vizate fenomene de instabilitate atmosferică temporar accentuată. Codul galben acoperă peste jumătate din țară, mai exact 26 de județe și este valabilă în următoarele ore. Iată ce anunță meteorologii!

Atenționare meteo Cod Galben

Atenționarea din partea specialiștilor ANM este valabilă miercuri, 4 mai de la orele 12.00 la 21.00. Sunt vizate fenomene de instabilitate atmosferică temporar accentuată. Județele vizate sunt Maramureș, Suceava, Bistrița-Năsăud, Cluj, Sălaj, Bihor, Arad, Hunedoara, Alba, Mureș, Neamț, Harghita, Bacău, Covasna, Brașov, Sibiu, Timiș, Caraș Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău și Vrancea.

Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, la munte, în Banat, Crișana, Transilvania, nordul Munteniei și al Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse ce vor avea și caracter torențial, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp. Specialiștii ANM anunță că astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în restul teritoriului.

Alertă meteo de vreme severă! Peste jumătate din țară afectată de Codul Galben

Prognoză specială pentru Capitală

Meteorologii au emis și o prognoză specială pentru Municipiul București. Astfel aflăm că în Capitală vremea va fi predominant frumoasă și normală din punct de vedere termic. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza și seara, când vor fi posibile averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. În ceea ce privește temperatura maximă, aceasta va fi în creștere față de ziua precedentă, adică se va situa în jurul a 21…22 de grade Celsius.

Potrivit ANM, atenționările tip Cod Galben se referă la faptul că fenomenele meteorologice prognozate, în cazul acesta: vânt puternic, ploi abundente, descărcări electrice, grindină vor fi temporar periculoase pentru anumite activităţi, dar altfel sunt obişnuite pentru perioada respectivă sau zona specificată.

Comments are closed.