Știri Sănătate

Alexandru Rafila face anunțul momentului despre pandemie: “Virusul se transformă!”

Pandemia deja nu mai este un motiv de îngrijorare pentru români, mai ales de când au fost ridicate majoritatea restricțiilor. Cu toate acestea, profesorul Alexandru Rafila a făcut un anunț de ultimă oră prin care le-a transmis un mesaj important tuturor în ceea ce privește evoluția virusului la noi în țară.

Virusul va deveni ca orice altă viroză

Majoritatea restricțiilor au fost ridicate și pandemia a fost declarată încheiată. Alexandru Rafila a vorbit despre acest subiect, avertizând că  un nou val de COVID-19 în România este posibil. O nouă serie de infectări ar putea apărea la noi în țară spre finalul verii, așa cum au preconizat și alți specialiști, dar acesta nu va fi la fel de periculos ca celelalte.

Ministrul Sănătății a explicat că virusul “nu va pune probleme mai ales că acum avem experienţă”, iar medicii și oamenii deja sunt obișnuiți cu boala, iar infecţia cu noul coronavirul se transformă încet într-o viroză sezonieră. Astfel, va deveni ceva banal, o viroză pe care vom ști cum să o tratăm și care nu ne va da bătăi de cap.

“Opinia mea în momentul de faţă este că vor mai apărea îmbolnăviri, poate chiar un mic val, cum spuneţi dumneavoastră, dar care nu va avea impact asupra sănătăţii publice şi asupra capacităţii de apărare a asistenţei medicale.

Dar asta nu înseamnă că în anumite zone sau în anumite populaţii vulnerabile care nu au fost protejate prin vaccinare nu vor fi la risc. Deci încet, încet această infecţie se transformă într-o viroză sezonieră şi dacă va exista un nou val, el nu va pune probleme mai ales că acum avem experienţă.”, a spus ministrul.

Rafila susține tratarea pacienților în ambulatoriu

Ministrul avertizează, totuși, că vor mai exista categorii afectate de acest virus, mai ales cele care nu au fost imunizate prin vaccin. Totuși, lovitura nu va mai fi grea pentru spitale, care nu se vor mai aglomera și vor face un triaj mai bun.

Ministrul Sănătății mai spune că ideal ar fi ca pacienții să nu mai fie transportați la UPU imediat ce ajung la spital și sunt identificați pozitiv, ci să fie investigați și tratați în ambulatoriu. Astfel, persoanele cu probleme mult mai grave vor primi asistență și spitalele nu se vor mai aglomera, problemă cu care ne-am confruntat în plină pandemie.

Comments are closed.