Magazin

Calendar ortodox 1 august. Cele mai importante tradiții de scoaterea Sfintei Cruci. Începe Postul Maicii Domnului

La data de 1 august are loc o sărbătoare importantă pentru credincioși. În această zi mare are loc Scoaterea Sfintei Cruci, care coincide cu Postul Adormirii Maicii Domnului. În această zi se ține cont de mai multe tradiții și obiceiuri, pentru a cinsti așa cum trebuie Sfânta Cruce și pe Maica Domnului.

Tradiţii de Scoaterea Sfintei Cruci, 1 august

Ziua de 1 august era sărbătorită în trecut mai ales de oamenii bolnavi, cu probleme de sănătate grave, care voiau să se vindece. Pe atunci, preoții sfințeau agheasma şi veneau la casele credincioşilor aflați la nevoie. Se spune că apa sfințită îi proteja de rele și le ferea chiar și locuințele de spirite.

Tot în trecut, se ținea obiceiul de e a scoate Lemnul Sfânt din palatul imperial în procesiune până la Catedrala Sfânta Sofia. Crucea era tămâiată de preoți și plimbată pe străzi în fiecare zi, iar credincioșii o puteau atinge și se puteau ruga la ea. Ei se opreau la o fântână unde se săvârşea sfinţirea agheasmei. Sfânta Liturghie avea loc, indiferent de ce zi era.

Tot în această zi se face pomenirea celor 7 fraţi Mucenici Macabei. Ei au trăit pe vremea lui Antioh al IV-lea (175-164 i.Hr). În acea vreme, au refuzat să se închine la icoane și să renunțe la iubirea față de Dumnezeu. Pentru că nu s-au lepădat de credința lor și au continuat să fie creștini adevărați, au fost aspru pedepsiți și chinuiți. În final, au fost aruncaţi în foc.

Rugăciunea făcătoare de minuni

Există o rugăciune ce face adevărate minuni celor care o rostesc. În această zi mare, rugăciunea îi ajută pe toți cei care se simt nefericiți și plini de probleme. Rostește-o pe 1 august, dar și ori de câte ori au nevoie.

„Să învie Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii Lui şi să fugă de la faţa Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul. Să piară, cum piere fumul, cum se topeşte ceara de faţa focului, aşa să piară diavolii de la faţa celor ce-L iubesc pe Dumnezeu şi se însemnează cu semnul Crucii şi zic cu veselie.

Bucură-te, Preacinstită şi de viaţă purtătoare Cruce a Domnului, care alungi pe diavoli cu puterea Celui ce S-a răstignit pe tine, a Domnului nostru Iisus Hristos, şi S-a pogorât la iad şi a călcat puterea diavolului şi te-a dăruit nouă pe tine, Cinstită Crucea Sa, spre alungarea a tot pizmaşul.

Îngrădeşte-mă, acoperă-mă şi mă păzeşte, Doamne, cu puterea Cinstitei şi de viaţă purtătoarei Tale Cruci, depărtând de la mine tot răul! În mâinile Tale, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, Îţi încredinţez sufletul meu, păzeşte-mă, binecuvintează-mă, miluieşte-mă după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale şi viaţă veşnică îmi dăruieşte. Amin (de trei ori).”

 

Comments are closed.