Magazin

Calendar ortodox 12 august 2022. Zi de post negru pentru credincioși

Calendar ortodox 12 august 2022. Vezi ce sărbătoare are loc la această dată, la final de săptămână. Este rememorat un sfânt important, chiar într-o zi de post. Află ce ai de făcut și ce tradiții trebuie să respecți pentru a te asigura că vei avea noroc.

Sărbătoare mare la 12 august

Biserica Ortodoxă îi cinstește pe Sfinții Mucenici Fotie si Anichit în fiecare an, la data de 12 august. Sunt unii dintre cei mai importanți sfinți, iar de această zi de post se leagă o mulțime de tradiții și obiceiuri. Este vineri, ceea ce înseamnă că ar fi bine să ținem post negru, cu ocazia răstignirii pe cruce a Domnului.

Sfinții Fotie și Anichit au trăit în timpul domniei împăratului Dioclețian. Sfântul Anichit a fost unul dintre demnițarii cetății Nicomidia, dar și cel care a mărturisit că este creștin când au început torturile în acest sens. Pentru asta, i s-a tăiat limba și a rămas fără grai, dar tot a putut să-i spună împăratului:” O, idolatrule, iată ești acoperit de rușine! Iată, de nimic sunt zeii tăi!”.

Auzind acestea, împăratul a cerut ca sfântul să fie decapitat. Se pare, însă, că nu a reușit călăul să-l omoare pe Sfântul Anichit, ci s-a lovit fără să vrea și a murit.
Sfinții Fotie și Anichit au fost supuși la nenumărate chinuri, iar apoi au fost închiși în temniță timp de aproximativ trei ani, dar nu mureau deloc, pentru că Dumnezeu le dădea putere și zile.

Apoi au fost aruncați în foc, alături de alții care au avut curaj să mărturisească credința lor. Cu toate acestea, din foc se auzeau doar cântări de laudă pentru Dumnezeu. Cei doi sfinți sunt amintiți la “Taina Sfântului Maslu”, dar și de la slujba “Sfințirii Apei”.

În această zi nu se spală haine, nu se coase și nu se fac treburi casnice. Este important să știm că nu este bine să jignim, să ne certăm cu cineva, ci este o zi perfectă pentru spovedanie și pentru a da de pomană pentru sufletele celor adormiți.

Comments are closed.