Magazin

Calendar ortodox 14 mai 2022. Sfântul zilei care apără de rele. Roagă-te lui

Calendar ortodox 14 mai 2022. Biserica Ortodoxă îl cinstește în această zi pe Sfântul Mucenic Isidor căruia i s-a cerut să renunțe la credința în Mântuitorul Iisus Hristos și să jertfească idolilor. A refuzat cu vehemență și i-a fost tăiată limba, însă chiar așa Isidor îl mărturisea pe Hristos.

Sfântul zilei care ne apără de rele

Sfântul Isidor din Hios este cinstit pe 14 mai. Sfântul Isidor s-a născut în Alexandria și a fost conducător în armata împăratului Deciu (249-251). Ostașul Iuliu este cel care îi vestește comandantului armatei ca Isidor este creștin.

I s-a cerut să renunțe la credința creștină și să jertfească idolilor, iar pentru că a refuzat, i-a fost tăiată limba. Tradiția spune că în chip miraculos, chiar fără limbă, Isidor Îl mărturisea pe Hristos. A fost condamnat la moarte în anul 251 și a primit cununa muceniciei prin tăierea capului.

În această zi de sâmbătă, când Biserica îl cinstește pe Sfântul Mucenic Isidor credincioșii se roagă pentru sănătate și iertarea păcatelor. Dacă te confrunți cu probleme, indiferent de natura lor, dar și dacă ești bine și recunoscător pentru ceea ce ți se întâmplă, aprinde o lumânare și citește cu voce tare Troparul Sfântului Mucenic Isidor.

Troparul Sfântului Mucenic Isidor

Mucenicul Tău, Doamne, Isidor, întru nevoinţa sa, cununa nesctricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru.; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Citește și: Rugăciunea zilei de sâmbătă. Tradiții și superstiții pentru această zi

Alți Sfinți sărbătoriți în Calendarul Ortodox de sâmbătă, 14 mai

În afară de Sfântul Isidor din Hios, Biserica Ortodoxă îi cinstește în fiecare an, la data de 14 mai, pe următorii sfinți: Sfântul Sfințitul Mucenic Terapont, Sfântul Mucenic Alexandru din Conducheli, Sfinții Mucenici Alexandru, Varvar și Acolut, Sfântul Leontie, patriarhul Ierusalimului, Sfântul Mucenic Marcu Criteanul și  Sfântul Mucenic Ioan Bulgarul.

Săptămâna se încheie cu o sărbătoare cu cruce neagră pentru credincioșii ortodocși – duminică, 15 mai. Este vorba despre Sfântul Pahomie cel Mare și Sfântul Ierarh Iacob Putneanul, mitropolitul Moldovei.

Următoarea mare sărbătoare din luna mai este marcată în Calendarul Ortodox pe 21 mai 2022 când credincioșii ortodocși îi cinstesc pe Sfinții Împărați Constantin și Elena. Această sărbătoare apare în calendar cu o cruce roșie, fiind una dintre cele mai mari sărbători din timpul anului bisericesc.

Comments are closed.