Magazin

Calendar ortodox 18 mai 2022. Să ne rugăm la sfântul protector al familiei

La data de 18 mai are loc o sărbătoare importantă pentru toți credincioșii, conform calendarului ortodox. Mai exact, la această dată este sărbătorit, printre alții, și un sfânt protector al familiei. Află ce trebuie să faci și cum îi poți cere acestuia ajutor pentru cei dragi.

Sfântul Teodot, protectorul familiei

Anual, pe data de 18 mai, este prăznuit Sfântul Mucenic Teodot, considerat protectorul familiei. Este un sfânt mare, iubitor de creștini. Pe vremea persecuțiilor, îi ajuta să scape pe iubitorii de Dumnezeu. Le dădea în secret toate cele necesare pentru a supraviețui, iar trupurile creștinilor omorâți le strângea și le îngropa.

În acea vreme, șapte fecioare au fost torturate pentru credința lor în Hristos. Acestea nu au renunțat la credință și, în cele din urmă, au murit înecate într-un lac. Una dintre ele, Sfânta Tecusa, i s-a arătat în vis lui Teodot și i-a cerut să scoată trupurile lor din lac și să le îngroape.

Acesta a reușit ce și-a propus cu ajutorul unui înger al lui Dumnezeu. Totuși, acesta -a pârât judecătorului. Pentur faptele sale, Teodot a fost supus la mai multe chinuri, iar în cele din urmă i s-a tăiat capul. Nu a vrut să renunțe la iubirea lui pentru Dumnezeu, a vrut să ajute, iar pentru asta a fost ucis.

Biserica Ortodoxa ii pomenește pe 18 mai și pe sfinţii mucenici Petru, Dionisie (Denisa), Andrei, Pavel şi Hristina (Cristina) fecioara! Toți cei care poartă numele acestui sfânt

Rugăciunea sfântului Teodot

Rugăciunea de mai jos este una de mulțumire pentru sfântul Teodot, pentru ajutorul oferit fecioarelor și pentru iubirea față de Dumnezeu. Roagă-te la sfânt când ai probleme cu cei dragi, pentru că el este protectorul familiei.

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge, Sfinţite Mucenice Teodot, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre și să ne ajute să ne împlinim și cele mai imposibile dorințe.

Năzuinţele tale, mucenice, le-ai îndreptat către Dumnezeu, ale Cărui Porunci păzindu-le te-ai făcut ierarh şi cu sângele mu­ceniciei, cu adevărat ai strălucit. Duhul Sfânt sălăşluindu-Se în inima ta cea înţeleaptă, din pruncie te-ai arătat drept, plin de milă şi blând, Dumnezeiescule ierarh, Sfinţite Mucenice Teodot.

Astăzi Biserica prăznuieşte cu credinţă pomenirea ta cea preasfinţită şi mutarea ta către Iubitorul de oameni; şi bucurându-se, îţi împleteşte ţie cu­nuni Dumnezeieşti de laude. Câştigându-te pe tine ca pe o stea plină de lumină străluci­toare, cu Razele Cele Luminoase ale Dumnezeieştilor doriri şi cu luminile cele curate ale minu­nilor tale ne luminăm, de Dumnezeu grăitorule, Sfinte Mucenice Teodot. Amin!

Comments are closed.