Magazin

Calendar ortodox 19 ianuarie 2022. Ce spune Biserica să facem în această zi de sărbătoare

Calendar ortodox 19 ianuarie 2022. Este sărbătoare marcată în calendar cu o cruce neagră, zi în care credincioșii ortodocși țin post și se roagă pentru sănătate. În această zi Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Macarie cel mare, cunoscut și după numele de Macarie Egipteanul.

Calendarul ortodox al zilei de miercuri, 19 ianuarie 2022

În mod normal, de sărbătorile cu cruce neagră, care pică miercurea, credincioșii postesc și se roagă pentru sănătate și liniște în familie. Miercuri, 19 ianuarie, sfântul zilei este Macarie Egipteanul, unul dintre marii Sfinți Părinți ai pustiei. Contemporan cu Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, Macarie era de origine egiptean, dintr-un sat numit Ptinapar și provenea dintr-o familie creștină foarte evlavioasă.

Conform tradiției, părinții sfântului Macarie l-au silit să se însoare, dar el a fugit de viața lumească și după moartea părinților săi, a ales să trăiască viața pustnicească.

În această zi de sărbătoare, aprinde o lumânare sfințită și citește Rugăciunea zilei de miercuri, precum și Troparul Sfântului Macarie cel Mare.

Locuitor pustiului si inger in trup si de minuni facator te-ai aratat, purtatorule de Dumnezeu, Parintele nostru Macarie. Si cu postul, cu privegherea, cu rugaciunea, ceresti daruri luand, vindeci pe cei bolnavi si sufletele celor ce alearga la tine cu credinta. Slava Celui ce ti-a dat tie putere, slava Celui ce te-a incununat pe tine, slava Celui ce lucreaza prin tine tuturor tamaduiri.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă îi cinstește și pe: Sfântul Cuvios Macarie Alexandrinul, Sfânta Muceniță Eufrasia, Aducerea moaștelor Sfântului Grigorie Teologul în Biserica „Sfinții Apostoli“. Este prăznuită Minunea din Niceea, când Sfântul Vasile cel Mare a deschis prin rugăciune ușile bisericii și a dat-o ortodocșilor, pomenit Sfântul Marcu Eugenicul din Efes, Sfântul Cuvios Meletie Valisiotul Mărturisitorul și Sfântul Cuvios Arsenie, arhiepiscopul Cherchirei.

Ce semnifică sărbătorile cu cruce neagră

În Calendarul Ortodox, există două tipuri de sărbători: cu cruce neagră și cu cruce roșie. Sărbătorile cu cruce roșie sunt sărbători în care, în mod normal, nu lucrăm, şi în care mergem la biserică pentru rugăciune.

Potrivit Doxologia.ro, sărbătorile cu cruce neagră sunt sărbători în care îi cinstim pe sfinţii pomeniţi în acea zi, dar în care putem lucra. Diferenţa dintre sărbătorile cu cruce roşie şi cruce neagră este dată şi de bogăţia şi solemnitatea slujbelor, născute din evlavia credincioşilor pentru anumiţi sfinţi sau anumite sărbători.

Comments are closed.