Magazin

Calendar ortodox 20 martie 2022. E sărbătoare mare pentru toți credincioșii

Luna martie este una foarte importantă, plină de evenimente religioase mari. La data de 20 martie sunt sărbătoriți sfinți importanți, care au fost cunoscuți pentru puterile lor, darurile speciale cu care au fost înzestrați, conform calendarului ortodox.

Sfinții zilei de 20 martie

Potrivit informațiilor din calendarul ortodox, anual, la data de 20 martie, sunt prăznuiți mai mulți sfinți importanți, printre care se află și Sfântul Nichita Mărturisitorul. Este o zi importantă, în care se sărbătorește acest sfânt mare, dar și  Sfinţii Cuvioşi Părinţi, ucişi de arabi în Mănăstirea Sfîntul Sava cel Sfinţit.

Conform sinaxarului, Sfântul Nichita Mărturisitorul avea funcția de episcop al Apoloniadei în timpul luptelor împotriva icoanelor. Era cunoscut pentru iubirea sa față de Domnul, dar și pentru faptele bune pe care le făcea.

Păgânii i-au cerut să se lepede de Hristos și să se închine la idoli, dar acesta a refuzat. Chiar cu prețul vieții sale, a ales să fie în continuare creștin. A fost trimis în exil, după care a îndurat chinuri grele.

Sărbătoare 20 martie

Astăzi sunt sărbătoriți cei care poartă numele de Nichita și derivatele acestuia: Nechita, Michita, Nichitus, Chita, Chitu, Chitila si altele. Este un nume cu un puternic impact și o însemnătate aparte.

Acest prenume își are rădăcina de la numele grecesc ”Niketas”. Are la baza elementul nike, de la verbul nikao, adica a învinge. Acest element se întalnește și la nume ca Nicolae, Nichifor sau Nicodim. Persoanele care poartă acest nume sunt foarte ambițioase, curajoase și niciodată nu pierd. Caută să fie primele în toate și sunt foarte determinate.

Este bine să rostim o rugăciune importantă în această zi, pentru a fi feriți de necazuri și probleme. Sfântul Nichita este cunoscut pentru faptele bune pe care la- făcut, dar și pentru mai multe minuni, motiv pentru care oamenii și acum se roagă la el.

„Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule. Cântare să înălţăm, po­poarelor, Minunatului Dumnezeului nostru, Celui Ce a scos pe Israel din robie; cântare de biruinţă cântându-I şi strigând: Să cântăm Ţie, Singurului nostru Stăpân”.

Tot la data de 20 martie este sărbătorit Sfântul Teodor Tiron. A fost un mare susținător al creștinismului și un mare făcător de minuni.

Comments are closed.