Magazin

Calendar ortodox 29 iunie 2022. Cea mai puternică rugăciune de Sfinții Petru și Pavel

Calendar ortodox 29 iunie 2022. Data de 29 iunie este cu totul importantă pentru credincioșii ortodocși de pretutindeni, care îi sărbătoresc pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, doi dintre cei mai mari sfinți ai Ortodoxiei. Iată ce ar trebui să știe toată lumea despre cei doi sfinți, dar și care este cea mai puternică rugăciune ce se rostește cu ocazia cinstirii lor.

Cine au fost Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Sfinții Apostoli Petru și Pavel, sărbătoriți în Calendarul Ortodox la data de 29 iunie 2022, au dus cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos de la Ierusalim până în capitala lumii, Roma, unde și-au aflat sfârșitul. Sărbătoarea este de origine veche, marcând data martiriului celor doi apostoli.

Potrivit Tradiției, după Înălțarea Domnului, Petru a luat cuvântul în adunarea ucenicilor și l-a ales ca apostol pe Matia în locul lui Iuda. În ziua Cincizecimii, după predica Sfântului Apostol Petru, s-au botezat 3000 de persoane.

Se știe, de asemenea, despre Sfântul Apostol Petru că a propovăduit în Ierusalim, Iudeea, Samaria, Asia Mica până în Babilon și în ultima parte a vieții, la Roma. Sfântul Petru a murit răstignit pe cruce, cu capul în jos, în anul 67, pe 29 iunie.

În iconografie, Petru este pictat bătrân și cu barba rotundă, iar Pavel pleșuv, cu barba cenușie.

Sfântul Apostol Pavel a locuit în Tars și a luptat împotriva creștinilor până când i s-a arătat Iisus Hriros, care l-a mustrat zicându-i: “Saule, Saule de ce mă prigonești?”. După aceasta, Sfântul Pavel s-a convertit și a primit botezul de la Anania, episcopul Damascului.

Se știe despre Sfântul Apostol Pavel că a pornit în trei mari călătorii misionare și a scris 14 epistole care se găsesc în Sfânta Scriptură. El a fost decapitat din porunca împăratului Nero, în anul 67.

Cea mai puternică rugăciune de Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Rugăciunea închinată Sfinților Apostoli Petru și Pavel se rostește în fața unei icoane cu cei doi mari Sfinți, dar nu înainte de a aprinde o lumânare sfințită.

Pe Voi, Apostoli slăviţi ai Lui Iisus, Mântuitorul v-a rânduit să fiţi stâlpi ai Bisericii pe care a întemeiat-o.

Pe tine, Sfinte Petre, Mântuitorul te-a ales să fii piatra de temelie a Sfintei Biserici şi ţi-a dăruit harul să-i întăreşti în credinţă pe toţi fraţii tăi.

Pe tine, Sfinte Pavele, Mântuitorul te-a făcut din duşman un ales prieten, iar Duhul Sfânt te-a numit să le arăţi neamurilor toate comorile învăţăturii creştine.
Sfinte Petre şi Sfinte Pavele, amândoi aţi lucrat cu neobosită însufleţire la răspândirea Împărăţiei lui Hristos, pecetluind mărturia devotamentului pentru Mântuitor cu sângele vostru.

La Voi ne rugăm, când osânda unei judecăţi nedrepte se abate asupra vieţii noastre, să-i îndepărtaţi pe farisei din drumul nostru, luându-le cheile puterii, iar cuvântul lor să nu fie lucrător împotriva noastră. Amin.

Acolo, în Împărăţia lui Dumnezeu, vă bucuraţi de vederea Lui în slava cerească. De Acolo, priviţi spre Biserica lui Hristos care călăuzeşte popoarele, pentru ca ele să vadă lumina Evangheliei şi să nu rătăcească drumul care duce la izvoarele tămăduitoare ale harului.

Comments are closed.