Magazin

Calendar ortodox 3 august 2022. Cele mai importante tradiții ale lunii august

Calendar ortodox 3 august 2022. Sărbătoare mare miercuri, în zi de post. Vezi ce sfânt este sărbătorit în această zi mare, dar și ce trebuie să facem. August este o lună importantă, plină de tradiții și obiceiuri interesante, menite să ne aducă noroc.

Sărbătoare mare la 3 august

În data de 3 august, în fiecare an, sunt prăznuiți Sfinții Isachie, Dalmat și Faust. Aceștia au fost recunoscuți în religie drept cei care au luptat pentru credință și au făcut totul pentru Dumnezeu.

Sfântul Isachie a luptat pentru ca bisericile ortodoxe să fie înapoiate, după ce acestea au fost cucerite de arieni. Înainte de a-și da ultima suflare, a mai avut o singură dorință: aceea de a-l numi stareț pe ucenicul său, pe nume Dalmat.

Rugăciunea care face minuni pentru cel ce o citește

Cu rugăciunile tale cele de toată noaptea şi cu stările cele de toată ziua, curăţindu-ţi mai înainte sufletul, l-ai arătat casă Treimii, Cuvioase Părinte Isaachie.

Curăţeşte-mă, Mântuitorule, că multe sunt fărădelegile mele şi mă ridică din adâncul răutăţilor, rogu-mă. Căci către Tine am strigat şi mă auzi Dumnezeul mântuirii mele.

Ca un nor sufletesc purtător de ploaie te-ai arătat celor de pe pământ, preacuvioase, adăpând ca o brazdă inimile credincioşilor, înconjurând marginile lumii cu cuvintele tale cele dumnezeieşti şi ai izvorât ploaia învăţăturilor, preaînţelepte.

Pentru aceasta ca nişte pâraie, buna mireasmă a Duhului, cu cea de Dumnezeu cugetare, o ai ordăslit în inimile tuturor, de Dumnezeu purtătorule Isaachie; roagă-te lui Hristos Dumnezeu iertare de greşeli să dăruiască celor ce cu dragoste cinstesc sfântă pomenirea ta.

Amin!

Vezi și: Lăsatul secului pentru Postul Adormirii Maicii Domnului- cele mai importante tradiții ale zilei. Ce este complet interzis pe 31 iulie

Sfântul Dalmat a fost ostaș în armata imperială care era condusă de către împăratul Teodosie cel Mare. Și-a părăsit familia și copiii pentru a se dedica pe deplin lui Dumnezeu. A postit timp de 40 de zile, fără a mânca nimic.

Sfântul Faust, fiul lui Dalmat, l-a sprijinit pe tatălui său în toate și a stat cu el la obște. Niciodată nu a greșit și nu a urmat plăcerile lumești.

Tradițiile lunii august

Luna august este plină de tradiții și obiceiuri. Este o perioadă importantă, în care sunt sărbătoriți sfinți importanți, dar și în care se ține cont de multe superstiții. Majoritatea lor au apărut la sate și oamenii le respectă pentru a fi feriți de ghinion.

Cele mai importante sărbători ale lunii sunt:

1 august – Scoaterea Sfintei Cruci, începutul postului Adormirii Maicii Domnului (Macaveii; Ziua Crucii);

6 august – Schimbarea la Față a Domnului (Probejenia);

15 august – Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria Mare);

29 august – Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul.

Acumne aflăm în perioada de post cu ocazia Adormirii Maicii Domnului. Pe vremuri, acesta ar fi durat 9 săptămâni, spre deosebire de acum, când durează doar două. Schimbarea ar fi avut loc pentru că oamenii ar fi intrat în primăvara prea slăbiţi.

În această perioadă se spune că urșii coboară să mănânce porumbii oamenilor. De asemenea, de acum nu e mai bine să se mai culeagă teiul, pentru că nu mai are niciun gust.

Tot acum se taie fagurii și se culege mierea. Albinelor le este lăsată hrană pentru a rezista, iar la final, apicultorii cântăresc mierea, o pun în borcane și petrec dacă producția a fost una bună.

Comments are closed.