Magazin

Calendar ortodox 30 ianuarie 2022. Sărbătoare cu cruce roșie! Trei mari sfinți prăznuiți astăzi

Calendar ortodox 30 ianuarie 2022. În penultima zi din luna ianuarie, Biserica Ortodoxă marchează o mare sărbătoare, cu cruce roșie, prin care sunt prăznuiți Sfinții Trei Ierarhi: Vasile, Grigorie și Ioan. Aceasta este una dintre cele mai mari sărbători pentru credincioșii ortodocși, din anul bisericesc.

Calendarul ortodox al zilei de duminică, 30 ianuarie 2022

Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi este o sărbătoare cu dată fixă, una dintre cele mai mari sărbători de peste an. Cei trei mari sfinți sărbătoriți pe 30 ianuarie sunt: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul sau Sfântul Ioan Gura de Aur.

Cărțile bisericești vorbesc despre o dispută care a fost la un moment dat cu privire la acești mari sfinți. Se întâmpla spre sfârșitul secolului al XI-lea, în Constantinopol, când oamenii se întrebau care dintre aceștia trei este mai mare.

Conform Tradiției, la un moment dat, cei trei sfinți au început să i se arate pe rând, episcopului Evhaitelor, Sfântului Ioan Mauropous, până când în anul 1084, într-o vedenie, i-au apărut cei trei sfinți împreună. Iată care au fost cuvintele rostite de către Sfinții Vasile, Grigorie și Ioan:

După cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem și nici o vrajbă nu este între noi. Fiecare din noi, la timpul sau, îndemnați de Duhul Sfânt, am scris învățături pentru mântuirea oamenilor. (…) Nu este între noi unul întâi și altul al doilea. De chemi pe unul, vin și ceilalți doi. Drept aceea, sculându-te, poruncește, celor ce se învrăjbesc, să nu se mai certe pentru noi.

Sfinții Trei Ierarhi, sărbătoriți la data de 30 ianuarie sunt considerați patronii spirituali ai instituțiilor de învățământ teologic ortodox din întreaga lume.

Citește și: Rugăciunea zilei de duminică. Tradiții și superstiții care se respectă duminica

Cele mai importante sărbători din luna februarie 2022

Cea mai mare și importantă sărbătoare din luna februarie este Întâmpinarea Domnului, marcată de Biserica Ortodoxă la data de 2 februarie, cu cruce roșie când se face dezlegare la pește.

Tot în a doua lună din an mai sunt trei sărbători cu cruce neagră, în care sunt prăznuiți sfinți importanți ai ortodoxiei. Este vorba despre Sfântul Haralambie – sărbătorit pe 10 februarie, Întâia și a doua aflare a capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul – 24 februarie, și Sfinții Cuvioși Ioan Casian și Gherman, Sfântul Cuvios Vasile Mărturisitorul, prăznuiți pe 28 februarie. În această zi, Biserica Ortodoxă face dezlegare la ouă, lapte și brânză.

Comments are closed.