Magazin

Calendar ortodox 4 mai. Tradițiile importante ale sfintei de azi

Luna mai este plină de sărbători importante, iar una dintre ele are loc chiar la data de 4 mai. Este sărbătorită acum o sfântă importantă, cu un rol mare pentru religia noastră. Cu această ocazie se ține cont de mai multe tradiții mari, pe care românii le respectă cu sfințenie.

Tradiții de Sfânta Pelaghia

Sfânta Muceniță Pelaghia este pomenită în fiecare an pe 4 mai în calendarul ortodox. Făcea parte dintr-o familie înstărită și, când se pregătea să devină mireasă, a simțit că trebuie să se boteze. Atunci, viitorul ei soț a decis să se sinucidă, iar mama ei a disperat, de teamă că toată familia va fi chinuită din cauza fiicei.

Împăratul a decis să o supună la chinuri grele pentru că nu voia să se lepede de Hristos. Dioclețian a poruncit atunci să fie încins un cuptor de aramă, în care sfânta mucenică a intrat singură, după ce s-a însemnat cu sfânta cruce. A decis să își dea sufletul pentru Dumnezeu decât să trăiască toată viața chinuită cu gândul că nu poate fi o creștină adevărată.

Se spune că miercurea este bine să porți haine galbene, albastre sau mov, pentru că îți vor aduce noroc. De altfel, este bine să pleci la drum, pentru că toate îți merg bine în această zi.

Fiind miercuri, este zi de post, în care nu se consumă carne, lapte sau ouă. În schimb, este dezlegare la pește, conform calendarului ortodox. Se consumă doar preparate pe bază de pește, fructe de mare, dar asigură-te că nu amesteci și alimente care nu sunt de post.

În anumite zile de post, creștinii primesc permisiunea de a consuma pește. Acest aliment este permis tocmai pentru a marca însemnătatea acestui eveniment religios. Peștele este alimentul pe care l-a consumat Iisus Hristos și care se regăsește de foarte multe ori în scrierile biblice.

Comments are closed.