Magazin

Calendar ortodox 4 martie 2021. Sfântul zilei și rugăciunea pe care trebuie să o citești neapărat

Sfântul zilei de 4 martie 2021, din Calendarul Ortodox Român este Sfântul Gherasim de la Iordan, cel pe care Biserica îl cinstește în fiecare an la aceeași dată. Se spune că atât de credincios era încât și fiarele sălbatice se supuneau lui.

Sfântul zilei de joi, 4 martie 2021

Sfântul Gherasim avea ca ucenic un leu, cunoscut sub numele de leul Sfântului Gherasim. Pe când mergea prin pustia Iordanului, a întâlnit un leu fioros care răgea cumplit din cauza că îi intrase în labă un spin. Sfântul nu s-a temut deloc de leu, ba mai mult s-a apropiat, i-a scos spinul, iar din acel moment leul recunoscător l-a urmat pretutindeni, ca un adevărat ucenic. După ce Sfântul Gherasim a murit, leul s-a dus la mormântul lui, a răcnit cu putere, după care s-a stins.

Rugăciunea pe care trebuie să o rostești astăzi

Troparul Sfântului Gherasim de la Iordan

Locuitor pustiului și înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, părintele nostru Gherasim; și cu postul, cu privegherea, cu rugăciunea, cerești daruri luând, vindeci pe cei bolnavi și sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Slavă Celui ce ți-a dat ție putere; slavă Celui ce te-a încununat pe tine; slavă Celui ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Mănăstirea Sfântului Gherasim de la Iordan

Sfântul cinstit pe 4 martie de Biserica Ortodoxă Română, a ridicat o mănăstire lângă râul Iodan, cunoscută în perioada bizantină sub numele de “Sfântul Gherasim”, iar în timpurile moderne ca “Deir Hajla”. În zilele noastre, locașul de rugăciune este cunoscut și sub denumirea de Mănăstirea greco-ortodoxă a “Maicii Domnului – Kalamon”, asa cum se numea și în vechime.

Calendar ortodox 4 martie 2021. Sfântul zilei și rugăciunea pe care trebuie să o citești neapărat

Citește și: De ce postim miercurea și vinerea

Mănăstirea Sfântului Gherasim este prima mănăstire întemeiată în Valea Iordanului, iar sfântul este primul a îmbinat cele două moduri de viețuire monahală, cel cenobitic și cel în lavră, dar și primul care a dat o serie de regulamente monahale pentru calugării săi.

Comments are closed.