Știri

Când va fi ales un nou Avocat al Poporului și cine va ocupa această funcție

Miercuri a fost luată hotărârea de revocare a Renatei Weber din funcția de Avocat al Poporului. După ce a fost organizată o sesiune de vot în acest sens, s-a decis ca Renate Weber să fie revocată din această funcție. Așa cum este normal, o altă persoană îi va lua locul curând, iar despre acest aspect a vorbit chiar fostul premier Ludovic Orban.

Când vom avea un nou Avocat al Poporului

Renate Weber a fost revocată de Parlament, miercuri, din funcția de Avocat al Poporului. Au fost 247 de voturi „pentru” și 32 de voturi „împotrivă”. În cererea de revocare depusă de partidele din coaliția de gurvernare, s-a susținut că, în calitate de Avocat al Poporului, Weber ar fi acționat depășindu-și competențele legale, având drept consecinţă nerespectarea legii de organizare şi funcţionare a instituţiei şi a Constituţiei.

Funcția de Avocat al Poporului este foarte importantă pentru Coaliție pentru că poate bloca ordonanțele de urgență. Astfel, toți românii se așteaptă că va fi ales cât mai repede un alt reprezentant pentru această funcție. În acest context, Ludovic Orban a făcut declarații despre planurile pe care le are pentru această situație despre care se vorbea deja de mult timp.

Fostul premier a explicat că săptămâna viitoare va începe procedura de numire a noului Avocat al Poporului, subliniind că procedura este prevăzută în Constituție.

“Vom derula această procedură astfel încât, până la finalul sesiunii parlamentare, să reuşim în cadrul unei şedinţe comune a celor două Camere ale Parlamentului numirea unui Avocat al Poporului. (…) Când vom lua decizia, o vom face publică. (…) Nu este nicio încălcare a statului de drept”, a declarat Orban.

Renate Weber respinge acuzațiile, susținând că nu a avut la dispoziție timpul necesar pentru a veni cu dovezile care să ateste nevinovăția ei.

Cine va fi noul Avocat al Poporului

Nu a fost numită încă o persoană anumte, însă anumite surse din susțin că UDMR l-a propus pe profesorul universitar Gyula Fabian de la universitatea Babeș-Bolyai, în timp ce l-ar susține pe profesorul universitar Flavius Antoniu Baiaș de la Universitatea din București.

Fábián Gyula este absolvent al Facultății de Drept a Universității Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, unde este și profesor. El predă la Facultatea de Drept. De asemenea, a fost și procuror la Parchetul Curții de Apel Cluj.

Comments are closed.