Media

Cătălin Botezatu, primele declarații despre plecarea de la Bravo, ai stil! Unde îl vom vedea pe celebrul designer

Bravo, ai stil! este una dintre cele mai cunoscute emisiuni de stil din țara noastră. Formatul este unul care are mare succes, dar care acum are parte de schimbări importante. Celebrul designer Cătălin Botezatu pleacă de la concursul de modă, după trei ani de jurizare, dar promite că se va implica în alte proiecte.

Cătălin Botezatu a plecat de la Bravo, ai stil!

Cătălin Botezatu a făcut un anunț important pentru toți cei care i-au urmărit jurizarea de la Bravo, ai stil! timp de trei ani. Astfel, celebrul designer nu va mai juriza „Bravo, ai stil!” sezonul acesta. Vedeta și-a dat demisia din poziția de jurat, însă își va continua colaborarea cu Kanal D, alături de care va dezvolta noi proiecte de televiziune, potrivit declarațiilor sale.

El promite că nu va încheia contractul cu postul de televiziune, ci se va implica în alte proiecte interesante. Fostul jurat i-a pregătit pe fanii lui pentru ce va urma și le-a zis să fie atenți, că le pregătește surprize mari.

„A venit momentul pentru a împărtăşi cu voi o decizie pe care am cântărit-o mult, nu a fost o decizie uşoară, însă am hotărât să mă retrag din proiectul Bravo, ai stil!. Voi rămâne în Kanal D, alături de această echipă extraordinară, împreună vom dezvolta alte proiecte de televiziune”, s-a exprimat Cătălin Botezatu.

Cătălin Botezatu a intrat în echipa Bravo, ai stil! în anul 2018, după ce s-a retras Răzvan Ciobanu. A jurizat alături de Raluca Bădulescu și Maurice Munteanu și era cel mai de temut, având în vedere experiența pe care o are în domeniu.

Cine participă la Bravo, ai stil! sezonul acesta

Au început filmările pentru Bravo, ai stil! Anda Adam și Nicoleta Nucă sunt primele despre care știm că au acceptat provocarea noului sezon care va fi difuzat la Kanal D din această toamnă.

Artista a mai făcut parte din echipa show-ului „Bravo, ai stil!” în calitate de invitat la masa juriului, iar Nicoleta Nucă este deja obișnuită cu lumina reflectoarelor. Artista s-a făcut remarcată în 2014 la X Factor, când a făcut parte din echipa lui Ştefan Bănică. Ea a mai participat și la emisiunile „The Four” şi „Te cunosc de undeva” de la Antena 1.

Comments are closed.