Media

Câți bani primește câștigătorul Survivor România. Ce va face Zanni cu banii

Câți bani primește concurentul care câștigă Survivor România – sezonul al doilea. Competiția a ajuns la sfârșit.

Finala Survivor 2021. Zanni A CÂȘTIGAT marele premiu!

Zannidache vrea să-și cumpere o locuință, pentru că, fiind orfan, nu a avut niciodată propriul acoperiș deasupra capului.

„E un sentiment plăcut când lumea te înțelege, când ajungi la sufletul oamenilor. Uneori crezi că e imposibil pentru că e distanța asta foarte mare și circumstanțele astea diferite. Suntem supuși aici la niște condiții dificile și toți suntem disperați. Viața mea se aseamănă foarte mult cu ce trăiesc la Survivor, tot ce am trăit până acum: foame, trebuie să lupți ca să mănânci, uneori te lupți și tot nu mănânci. Să te descurci, să vezi pe unde dormi. Toată viața mea am avut frica asta, că n-am unde să dorm, mă dă afară de la cămin, din chirie, de unde stau. Visul meu este să îmi fac casa mea, să-mi iau macar un apartament„, a povestit Zanni la Survivor.

Povestea de viață a lui Zanni este cutremurătoare.

„Am mai vizitat-o cam la patru ani, dar n-am stat de vorbă. Pentru mine e o străină. Nu o cunosc pe mama, am văzut-o de patru ori în viața mea, m-a vizitat la o dată la 4 ani. Mi-a făcut un cadou la 14 ani, niște ghețe, care erau niște ghetuțe pentru un copil de 5 ani. Are niște probleme de realizare a realității. Eu acum am 23 de ani, dar nu stiu dacă ea realizează. Are 40 și ceva de ani. Când eram mic am tot tras de ea să vorbim, ea are niște probleme, nu răspunde la întrebări. Răspunde după 5 secunde sau nu răspunde. Eu citesc oamenii, văd în ochii ei că a fost o traumă, în copilăria ei, în tinerețe, la nașterea mea sau cu bărbatul cu care m-a făcut„, a spus Zanni la Survivor.

Premiul Survivor România. Despre ce sumă este vorba

Câștigătorul Survivor România – sezonul al doilea va intra în posesia premiului în valoare de 250.000 de lei, adică 50.000 de euro.

Este o sumă considerabilă, direct proporțională cu efortul pe care l-au depus concurenții în concursul din Republica Dominicană.

Maria – concurenta eliminată în ediția de vineri, 9 iulie

După Elena Marin, războinica Maria a fost următoarea concurentă eliminată din competiția Survivor România. Maria s-a duelat în voturi cu Zannidache, și a avut parte de mai puțină susținere din partea telespectatorilor decât Faimosul Zanni.

Simt că nu mai am multe cuvinte pe care le-aș putea spune. Am spus absolut tot ce aveam de spus. Vreau să le mulțumesc colegilor. Chiar au fost ca o familie pentru mine, cu bune și cu rele, a spus Maria înainte de a părăsi competiția.

Maria Chițu nu a plecat încă acasă, în România, pentru că urmează marea finală a competiției și toți concurenții vor fi prezenți la deznodământul acestui sezon.

Cei eliminați în edițiile trecute s-au întors special în Republica Dominicană pentru a participa la marea finală de Survivor România.

Emoțiile vor atinge cote maxime în ediția de sâmbătă, 10 iulie, ultima din acest sezon. Prezentatorul Daniel Pavel a anunțat surprize mari pentru telespectatorii celui mai urmărit reality show din România.

Comments are closed.