Masoneria sau Francmasoneria ca instituție este un ordin inițiatic ai cărui membri sunt înfrățiți prin idealuri comune morale, spirituale și sociale, prin inițierea conformă unui ritual comun, prin jurământul depus pe una din cărțile sfinte ale marilor religii. Există 33 de grade masonice.
Ce este masoneria și câte grade masonice există
Cuvintele francmason, francmasonerie reprezintă forma românească a cuvintelor free mason (limba engleză), franc maçon (limba franceză) sau frei Maurer (limba germană) care înseamnă “liber zidar”. Acesta din urmă constituie o moştenire a uneia din rădăcinile francmasoneriei: breasla zidarilor care clădeau biserici, bazilici şi catedrale în Evul Mediu.
„Toate domurile şi catedralele artei gotice europene au fost ridicate de francmasoni“, după cum se specifică pe site-ul Lojei Naţionale.
Denumirile de mason și masonerie apar pentru prima dată în jurul anului 600, pe șantierul Bisericii Canterbury , aflat sub conducerea legendarului călugăr Austin.
Prima încercare de a defini Masoneria se află în celebrele manuscrise “Vechile îndatoriri”, cunoscute în istorie cu numele de Regius și Cooke.
33 de grade masonice și două Loje
Sunt 33 de grade masonice și două loje: Loja simbolică cu Lojile Albastre și Loja Perfecțiunii care conține gradele înalte. Cele mai mari grade sunt în Loja numărul 33. Există anumite condiții pentru a obține cele mai mari grade. De exemplu, pentru gradul al 32-lea, un francmason trebuie să fie maestru mason timp de cel puțin 14 ani, sa fie ales maestru al Lojii și trebuie să fi servit Consiliul Suprem cu satisfacție.
Lojă Simbolică (Loji Albastre):
1. Ucenic
2. Calfă
3. Maestru
Loja Perfecțiunii (Gradele Înalte):
4. Maestru al Secretului
5. Maestru Perfect
6. Secretar Intim
7. Magistrat și Judecator
8. Intendent al Clădirii
9. Maestru Ales al Celor Nouă
10. Ilustru Ales al Celor Cincisprezece
11. Sublim Cavaler Ales (Prinț Ameth)
12. Mare Maestru Arhitect
13. Cavaler al Arcului Regal al lui Solomon
14. Mare Ales
15. Mason Sublim și Perfect Capitul Rozacruce:
16. Cavaler al Orientului sau al Spadei
17. Prinț al Ierusalimului
18. Cavaler al Orientului și Occidentului
19. Cavaler Rozacruce Consiliul Kadoshilor:
20. Mare Pontif
21. Mare Maestru al Tuturor Lojilor Simbolice
22. Patriarh Noahit
23. Prinț al Libanului
24. Șef al Tabernacolului
25. Prinț al Tabernacolului
26. Cavaler al Șarpelui de Bronz
27. Prinț al Îndurării
28. Cavaler Comandant al Templului
29. Cavaler al Soarelui
30. Mare Cavaler Scoțian al Sf.Andrei
31. Cavaler Kadosh Consistoriul:
31. Mare Inspector Inchizitor Comandor
32. Sublim Prinț al Secretului Regal și Mare Suveran
Părintele masoneriei din România
Părintele masoneriei din România a fost Constantin Moroiu. El şi-a iniţiat fiicele la Mangalia. Maria şi Elena, cele două fiice ale acestuia, au fost primele femei mason din România. Constantin Moroiu este considerat părintele primei Mari Loji din ţara noastră. Inițial el a stat în Constanța, după care s-a mutat în Mangalia.
Regimul comunist din România a incriminat mişcarea masonică din ţara noastră. Mulţi masoni români au sfârşit prin a fi deportaţi în Bărăgan. Regimul comunist a încercat să destrame Marea Lojă din România.