Știri Sănătate

Ce să alegi între apă plată și apă minerală. Iată răspunsul specialistului

Apa înseamnă viața, și așa cum știm cu toții, consumul de apă ne ajută din nenumărate puncte de vedere, de aceea se și recomandă minim 2 litri de apă pe zi. Avem de ales între apă plată și apă carbogazoasă și de multe ori nici nu băgăm în seamă diferențele dintre acestea două. Medicul nutriționist Mihaela Bilic a dat răspunsul la întrebare: ce să alegem între apă plată sau apă cu bule. Iată ce a spus despre asta!

Ce alegem între apă plată și apă cu bule

Medicul Mihaela Bilic a explicat, pe înțelesul tuturor, care este diferența dintre apa plată și cea carbogazoasă. Totul se rezumă la conținutul de dioxid de carbon, la bicarbonatul acid și la minerale.

Specialistul a demontat un mit despre care a auzit toată lumea. Mihaela Bilic atrage atenția că apa minerală nu îngrașă, ba dimpotrivă, are o serie de beneficii pentru organismul nostru. Totuși, consumată în exces, apa minerală produce balonarea.

Apa carbogazoasă nu îngrașă! Ba mai mult, are proprietăți antiacide, stimulează tranzitul intestinal și golirea gastrică, combate greața și indigestia, constipația și arsurile de stomac. Conținutul crescut de minerale o face ideală pentru consum în caz de transpirație excesivă/sport intens, îi dă un gust intens, iar prezența bulelor creează o efervescență plăcută la degustare, a precizat medicul.

Te-ar putea interesa și: Adevărul despre mămăligă. Cât de mult ne îngrașă, de fapt

În ceea ce privește apa plată, se pare că există anumite situații când aceasta este recomandată în detrimentul apei carbogazoase. În rest, nu este nicio problemă în a consuma oricare dintre variante. Iată care sunt afecțiunile ce necesită un consum regulat de apă plată:

Dacă aveți probleme renale/predispoziție la calculi, alegeți apa plată, cu reziduu uscat minim; dacă aveți tensiune crescută, tot apa plată este opțiunea (e săracă în sodiu). În lipsa oricărei patologii, alegeți apa care vă place…important e să beți apă, a subliniat medicul Mihaela Bilic.

De menționat este faptul că în timp ce apa plată se consumă ca atare, apa minerală este, de cele mai multe ori, folosită în combinații: limonadă, șpriț, sau cu sirop.

Comments are closed.