Magazin

Cea mai veche tradiție de sărbătoarea Sfântului Ilie. Este cu adevărat specială

Tradiții și obiceiuri de sărbătoarea Sfântului Ilie. Pe 20 iulie este zi de mare sărbătoare pentru credincioșii ortodocși, zi marcată în calendar cu o cruce roșie. Sfântul Ilie, numit și Tesviteanul, este unul dintre prorocii din Vechiul Testament. De sărbătoarea lui sunt legate, din cele mai vechi timpuri, o serie de tradiții, obiceiuri și superstiții, dintre care unele se respectă și astăzi.

Cea mai veche tradiție legată de sărbătoarea de Sânt Ilie

Sfântul Ilie este considerat o divinitate populară a Soarelui, dar și a focului, fiind atestat prin numeroase tradiții, mai ales în zona rurală, unde, multe dintre ele încă se respectă. De departe, cea mai veche tradiție legată de această mare sărbătoare se ținea chiar în Ajun de Sânt Ilie.

Fetele se duceau noaptea pe ogoarele semănate cu cânepă, se dezbrăcau și se tăvăleau prin cultură, goale, apoi se îmbrăcau și se întorceau acasă. Este o tradiție foarte veche de Sfântul Ilie, și e puțin probabil să mai fie respectată în zilele noastre, poate doar în mediile păstorești. Se credea că fetele care visează cânepa verde în noaptea dinspre Sfântul Ilie, se vor mărita cu flăcăi tineri și frumoși, iar cele care visau cânepa uscată, se vor mărita cu bărbați mai în vârstă.

Alte tradiții, obiceiuri și superstiții de Sfântul Ilie

În dimineața de Sfântul Ilie, femeile ieșeau la cules de busuioc, pe care îl puneau apoi la uscat în podul casei, sau sub streșini. De asemenea, unele femei luau busuioc și îl duceau la biserică spre sfințire, apoi se întorceau cu el acasă, îl puneau pe foc și strângeau cenușa rezultată. O foloseau în scopuri terapeutice când copiii făceau bube în gură.

În unele zone ale țării încă persistă superstiția conform căreia nu e bine să mănânci mere în ziua de 20 iulie, și nici să le bați unul de altul, pentru că stârnești grindina.

Dacă tună de Sânt Ilie, alunele vor seca, iar fructele din livezi vor căpăta viermi.

De Sfântul Ilie nu se lucrează de teama pagubelor: ploaie, grindină

Se retează stupii, se duc la biserică faguri și mere, spre sfințire, apoi se dau de pomană

Dacă plouă în zi de Sânt Ilie este semn că va ploua 20 de zile înainte

Sânt-Ilie marchează şi miezul verii pastorale, dată la care le era permis ciobanilor să coboare în sate, pentru prima dată după urcarea oilor la stână.

Comments are closed.