Magazin

Cele mai frumoase SMS-uri și urări de Paște pentru prieteni și familie

Paștele este sărbătoarea mult așteptată a anului și unul dintre cele mai importante evenimente. Învierea Domnului aduce printre oameni cele mai frumoase sentimente și gânduri, cele mai frumoase momente și clipe alături de persoanele dragi. Dacă nu reușești să îi ai alături pe toți cei apropiați de Paște, ar fi frumos să le transmiți măcar un mesaj frumos, din care să vadă că nu i-ai uitat.

Cele mai călduroase urări de Paște

De Paște, cel mai frumos sentiment este să-i vezi pe toți cei dragi adunați în jurul mesei, zâmbind de bucurie că Învierea Domnului v-a adus din nou laolaltă. Din nefericire, acest vis nu devine mereu realitate și nu putem avea mereu persoanele iubite aproape.

Găsiți în rândurile de mai jos o serie de mesaje, care mai de care mai interesante, pe care le puteți trimite prietenilor, verișorilor sau oricărei persoane dragi care nu vă poate onora cu prezența în ziua Sfântă a Învierii Domnului.

Îţi doresc să sărbătoreşti fiecare zi ca şi când ar fi ziua sfântă a Învierii! Nu uita să te bucuri chiar şi de lucrurile mărunte din viaţa ta şi să îi apreciezi pe cei dragi. Sărbătoarea Paştelui să vă aducă mai aproape! Îţi urez din toată inima un Paste Fericit!

Un iepuraş cu boticul alb, a venit la voi în prag. Să v-aducă oul roşu, care să vă umple coşul. Hristos a înviat!

Hristos a înviat! Sărbătoarea Învierii Domnului binecuvântată de lumina sfântă să aducă sentimente calde, bogăţie sufletească şi bunăstare într-un ou înroşit de iubire şi într-un cozonac delicios precum voia bună.

Iepuraşul mustăcios, şi-a luat ciorapii pe dos şi mi-a zis în două şoapte, să-ţi dau un MESAJ DE PAŞTE!

Învierea Domnului să-ţi umple sufletul de lumină, ochii de lacrimile bucuriei, mintea de gânduri frumoase şi inima de iubire! HRISTOS A ÎNVIAT!

Azi, în zi de sărbătoare să coboare liniştea şi pacea. Minunea învierii lui Iisus să dăinuie în inimile voastre, să vă lumineze viaţă şi să vă aducă renaşterea credinţei, speranţei, bucuriei cu bunătate şi căldura în suflete! Hristos a Înviat!

Cei care se războiesc să aducă pace, cei care se urăsc să ştie să iubească, iar cei bogaţi să înveţe să dăruiască. Hristos a înviat!

Minunea Învierii lui Iisus să dăinuie în inimile voastre, să vă lumineze viaţa şi să vă aducă renaşterea credinţei, speranţei şi bucuriei cu bunătate şi căldură în suflet. Hristos a Înviat!

Fie ca lumina Învierii Mântuitorului să vă inunde casa şi să vă aducă numai armonie, fericire şi multă iubire. Paşte fericit!

Comments are closed.