Media

Cine sunt concurenții de la America Express. Nume mari pleacă în această cursă

America Express este unul dintre cele mai iubite show-uri de la televizor. Este o competiție extrem de interesantă, iubită de o țară întreagă, iar acum aflăm și cine sunt concurenții care vor pleca în cursă. Încep curând filmările și celebrii concurenți ard de nerăbdare să plece.

Cine sunt vedetele care pleacă în America Express

În luna septembrie începe America Express, noul concept al emisiunii Asia Express. Până atunci au loc filmările și deja au fost puse la punct toate detaliile. Au fost aleși și dezvăluiți deja concurenții acestui sezon, unul dintre cele mai așteptate momente.

Prima care a recunoscut participarea este Andreea Bălan. Ea și buna sa prietenă Andreea Antonescu sunt pregătite pentru marele show și consideră că experiența le va întări și mai mult relația de prietenie.

“Am crescut si am trecut prin multe împreună. Această experiență unică, America Express, cu siguranță ne va uni și mai mult ca prietene și ca trupă., a declarat Andreea Bălan.

Ovidiu Buta și Joaquin Bonilla consideră că nimic nu va mai fi la fel după această experiență și spun că au multe de învățat din acest show.

“Aceasta experienta este un game changer. In mod firesc, dupa America Express viata nu o sa mai fie la fel. Credem ca este un adevarat detox, o rupere se tot ce am trait pana acum, rau sau bun”, au declarat cei doi.

Sportivele Diana Bulimar și Larisa Iordache cred că vor fi capabile să treacă de orice probă cu brio, pentru că sportul nu le este străin. Sunt pregătite pentru orice și spun că experiența lor le va ajuta.

“Venind din sportul de performanta, aceasta aventura numita “America Express “ va fi o noua provocare pentru noi. Speram doar ca nu pe o barna de 10cm, pentru ca pe aceea am castigat-o deja. Suntem entuziasmate si recunoascatoare pentru aceasta experienta, dar cred ca ne va solicita la maxim. Avem emotii pentru ca nu stim ce surprize ne asteapta dar cred ca vom trece cu brio de fiecare proba”, spun sportivele.

Cătălin Scărlătescu și iubita lui, Teodora, sunt încânțati că participă împreună la această experiență. Celebrul chef a colindat lumea întreagă, dar crede că America va fi altfel acum, din această perspectivă.

“Îmi place show-ul ăsta mult de tot! În Asia am fost de multe ori, am văzut-o aproape pe toată, dar vreau să descopăr America din postura asta. Doina spune despre noi că ea e genul rucsac, iar eu sunt genul troller. Să vedem ce-o să iasă din combinația asta!”, spune chef Scărlătescu.

Sezonul cu cei mai tari concurenți

Cătălin Bordea și Nelu Cortea cred că îi va ajuta această ieșire din confort. Speră că relația lor de frați va fi mai puternică de acum și vor demonstra femeilor din viața lor că sunt puternici.

„Este ieșirea mea oficială din zona de confort. Prea fac duș, prea dorm la mine acasă când vreau eu, prea mănânc când îmi e foame, gata, e nevoie de o provocare :)) Sincer, abia aștept sa ajung, abia aștept sa îl distrug psihic pe Cortea in vederea întăririi relației noastre de frați și mai ales vreau sa ii demonstrez soției mele cât de bărbat sunt. Asta pana plâng prima oară.”, spune Bordea.

Jean Gavril și Dinu sunt încântați că merg împreună în America, mai ales că nu au mai fost înainte. Relația lor este una specială și vor să o testeze cu această ocazie.

“Am ales să vedem ce și cât putem, să testăm legătura dintre noi și să ne bucurăm de aventură. În timp ce mă uitam la sezoanele trecute mă gândeam tot timpul cât este de tare, dar nu mi-aș fi imaginat că o să ajung și eu. E cel mai tare show din țara asta! Ma bucur ca se întampla alaturi de fratele meu Dinu, de care sunt foarte apropiat”, a explicat Jean.

Bie Adam și Mihaela Adam, mamă și fiică vor să își testeze limitele și să vadă cât de mult pot duce. Formează o echipă perfectă și în viața privată și cred că și această cursă le va fi pe plac.

“Pentru noi America Express înseamnă depășirea tuturor limitărilor cu care ne-am obișnuit până acum. Nu avem așteptări. Vrem să lăsăm lucrurile sa fie cum vor ele să fie. Tot ce e important pentru noi e să nu uităm să ne distrăm“, spune Tequila, celebrul vlogger.

Bruja și Pufeh sunt tineri și dornici să descopere. Vor să cunoască noi culturi, obiceiuri, să își întreacă limitele atât mental, dar și fizic, unde nu au fost niciodată atât de solicitați.

“Pentru noi, participarea la America Express înseamnă depășirea limitelor noastre, iesirea din zona de confort și atingerea unui nou nivel de performanță, superior celui cu care ne-am obișnuit până acum pe partea mentală, fizică mai ales :)) și emoțională. Pe de altă parte, dorința de a cunoaște noi culturi, traditii si obiceiuri, oameni și poveștile de viață ale acestora ne-au împins sa acceptam provocarea America Express”, spun tinerii.

Puya și soția lui Mellinda formează cuplul perfect și o echipă pe măsură. Puya și-a propus să slăbească, să fie într-o formă bună, iar soția lui nu l-a putut lăsa singur în această cursă.

“Pentru noi America Express înseamnă să vedem America Latină așa cum niciun turist nu are cum să o vadă, să trăim o experiență completă. Pentru mine mai înseamnă și să dau burta jos”, spune Puya.

Comments are closed.