Știri

Clarificări despre mobilizarea bărbaților în caz de război. Ministrul Apărării a spus cine NU pleacă pe front

Războiul dintre Rusia și Ucraina, care se desfășoară aproape de granițele țării noastre a pus pe jar statele membre NATO, între care și România, în sensul în care se lucrează pentru întărirea Flancului de Est, menită de apere și să descurajeze orice formă de atac. În acest context au evaluat proiectul de securitate națională despre care au spus că nu mai este de actualitate, urmând să suporte modificări.

Care sunt bărbații care vor pleca pe front, în caz de război

Românii s-au alertat după ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora, în caz de război, toți bărbații cu vârste cuprinse între 35 și 63 de ani să facă parte dintr-o categorie numită „cetățeni cu obligații în îndeplinirea îndatoririlor militare”, alături de cetățenii care îndeplinesc serviciul militar activ, în rezervă, recruții și cetățenii încorporabili. De asemenea, bărbații cu vârste între 18 și 60 de ani să formeze rezerva generală.

Ulterior, autoritățile au explicat că aceasta este o lege veche, care face referire la pregătirea populației pentru apărare și care nu a mai suferit modificări din 2006. Acum se lucrează la un proiect de modernizare a legii privind securitatea națională și după ce va fi gata, acesta va fi supus votului în Parlament.

Ministrul Apărării: cineva care nu a făcut stagiul militar, indiferent de vârstă, nu poate fi mobilizat pe front

Ministrul Apărării a explicat clar care sunt românii ce vor fi mobilizați în cazul izbucnirii unui război. Astfel, Vasile Dîncu a dat asigurări că nu se pune problema mobilizării tuturor bărbaților cu vârsta între 18 și 63 de ani, așa cum s-a vehiculat. Oficialul a transmis că cineva care nu a făcut stagiul militar, indiferent câți ani are, nu poate fi mobilizat pe front.

Mobilizarea tuturor bărbaților între 18 și 60 de ani nu se poate. Cineva care nu a făcut stagiul militar, indiferent de vârsta lui, nu poate fi mobilizat pe front. Vorbim despre situații ipotetice. În momentul ăsta nu există nicio dovadă, niciun argument că România și NATO ar intra în vreun conflict cu Federația Rusă, a declarat Vasile Dîncu.

Proiectul de modernizare a legii privind securitatea națională este aproape gata. Pe lângă informații legate de mobilizarea cetățenilor în caz de război, actul normativ prevede modernizarea Armatei Române și achiziționare de noi echipamente. Potrivit declarațiilor ministrului, alocarea bugetară pentru apărare va crește de la 2% din PIB, la un procent de 2,5%.

Comments are closed.