Media

Cornelia Catanga, înmormântare restrânsă. A fost condusă pe ultimul drum doar de câțiva apropiați

Moartea Corneliei Catanga a șocat pe toată lumea. Nimeni nu se gândea că regina muzicii lăutărești se va stinge la 63 de ani, din cauza coronavirusului, având în vedere că a trecut prin multe greutăți și a învins de mai multe ori bolile care au lovit-o de-a lungul vieții.

Celebra artistă a fost iubită de o mulțime de români, pentru cariera sa de succes pe care și-a format-o în anii de glorie. Din nefericire, deși mulți și-ar fi dorit să-și ia adio de la marea interpretă, acest lucru nu a fost posibil din cauza restricțiilor din pandemie.

Familia a dus-o la mormânt pe Cornelia Catanga

Moartea artistei de doar 63 de ani a șocat pe toată lumea. Deși mulți și-ar fi dorit să-i fie alături Corneliei Catanga pe ultimul drum, acest lucru nu a fost posibil. Trupul neînsuflețit al regretatei artiste a fost luat cu mașina mortuară de la Spitalul Universitar din Capitală și dus direct la cimitirul Ghencea, unde a fost așteptat de familie și alți câțiva apropiați, nu de un alai de oameni, așa cum se aștepta toată lumea.

Cornelia a fost pusă într-un sicriu auriu. Cu toții știm că artista era o mare iubitoare de bijuterii, rochii pompoase și reușea să iasă în evidență la fiecare apariție.

Pădureanu, răpus de durere

Deși căsnicia lor a avut ceva probleme, cei doi soți s-au iubit extrem de mult și au revenit unul în brațele celuilalt. Dragostea lor a fost una specială, pe care doar moartea artistei a putut să o rupă. Alexandru Pădureanu nu a putut accepta că soția lui s-a dus, motiv pentru care o striga prin casă încă de când a plecat la spital în stare gravă.

La cimitir, artistul a refuzat insistent ca soția lui să nu fie înmormântată până când cei dragi nu vor veni să-și ia rămas bun. Din cauza faptului că a avut coronavirus și din cauza restricțiilor în vigoare, Cornelia nu a putut fi văzută de cei dragi și nu a avut parte de un ultim omagiu ca de “regină”, așa cum și-ar fi dorit soțul ei.

„Trebuie să aibă o slujbă. O să stau aici până diseară, să vină lumea. Să vină presa, televiziunea și nu o îngrop până nu vin toți care au cunoscut-o. Nu plec de aici din cimitir! Doar nu o veni Poliția să mă împuște.

Poți fi pozitiv. Aici dacă ai strănutat și tușit puțin ești bolnav de COVID. Nu mai pot, vă rog să mă credeți, deja sunt terminat.”, a spus nervos Aurel Pădureanu, conform celor de la spynews.ro.

 

 

Comments are closed.