Magazin

Cum să mâncăm corect de Paște, după ce am ținut post. Organismul poate avea de suferit

Masa de Paște este una plina de bunătăți. Cu ocazia acestui eveniment, gospodinele pregătesc tot felul de bucate alese, care mai de care mai gustoase și cu toții vrem să le gustăm pe toate. Ar trebui să știm că nu este tocmai bine să mâncăm în exces, mai ales după o perioadă bună în care am ținut post și organismul nostru s-a dezobișnuit de anumite alimente. Șefa Disciplinei de Nutriţie comunitară şi igiena alimentelor din cadrul Universităţii de Medicină din Târgu Mureş, Monica Tarcea, oferă sfaturi importante în acest sens.

După post, atenție la alimentație

Sâmbătă este ultima zi a postului Mare al Paștelui. Timp de 40 de zile, credincioșii au consumat doar alimente de natură vegetală, fără carne, ouă sau lactate. Cu toții sunt în așteptarea mesei de Paște, când se vor putea înfrupta din toate bunătățile pe care le-au pregătit gospodinele și alți bucătari iscusiți. Cu toate acestea, trebuie să fim foarte atenți la ce consumăm, pentru că am putea avea probleme.

Șefa Disciplinei de Nutriţie comunitară şi igiena alimentelor din cadrul Universităţii de Medicină din Târgu Mureş, Monica Tarcea, a explicat că organismul ar putea avea de suferit din cauza acestei treceri bruște de la un stil alimentar la altul.

Pasul de la o dietă alimentară bazată pe vegetale din perioada de post la una bogată în carne, grăsimi şi carbohidraţi poate avea repercursiuni grave în cazul organismului, care se adaptează greu la noile schimbări.

„Trecerea bruscă de la perioada de reţinere la consumul de carne, grăsime, alimente de origine animală, adică de la perioada de post, către acele alimente tradiţionale care sunt pe farfurie în zilele de Paşte practic este un abuz alimentar urmat de o serie de repercusiuni. Nu pentru toată lumea, dar pentru unii poate să apară această reacţie secundară a organismului care este şocat de schimbarea bruscă a alimentelor din farfurie”, a spus medicul.

Atenție la alimentele de pe masa de Paște

Medicul subliniază faptul că este o alegere bună să postim, atât pentru suflet, cât și pentru corp, dar trebuie să fim atenția la terminarea acestei diete. Potrivit specialistului în nutriţie, cei care au ţinut post în ultima perioadă ar trebui să fie atenţi la cantitatea de alimente pe care o consumă şi să reducă numărul de mese cu care erau obişnuiţi în perioada de post.

Persoanele care au postit ar trebui să fie atente la ce consum caloric au de Paște, să reducă numărul acestora pentru a ajuta organismul să facă mai ușor față acestei treceri. Cât despre dulciuri, dr. Monica Tarcea spune că ar fi bine să fie consumate la prânz, dar în niciun caz seara.

„Suntem obişnuiţi să adăugăm dulciurile la final, însă nu este cea mai bună recomandare. În perioada de Paşte, este bine să consumăm aceste dulciuri fie dimineaţa, fie la prânz, dar în niciun caz după cină. Alimentele dense şi mai ales dulciurile, care conţin un amestec mixt de grăsime, făină, zahăr, fructe dulci, încarcă mult organismul, în special peste noapte, îngreunează digestia şi apar acele crize la unii dintre noi, crize biliare, crize pancreatice, din cauza şocului adus de zaharuri şi grăsimi”, a spus Tarcea.

Comments are closed.