Știri Sănătate

Cum scapi de vicii. Cât îți ia să te lași de cele mai dăunătoare obiceiuri

Cu toții avem obiceiuri mai puțin plăcute, care ne afectează organismul și de care am vrea să scăpăm, dar parcă nu putem. Ei bine, există o mulțime de trucuri la care putem apela când vrem să nu mai avem vicii, dar totul este să ne dorim cu adevărat să facem o schimbare în viața noastră.

Trucuri împotriva viciilor

La ora actuală mulţi oameni suferă de vicii și prea puțini reușesc să scape de ele într-un mod bun. Unele modalități la care apelăm pot fi mai dăunătoare decât însuși viciile și ne pot provoca o mulțime de probleme, mai ales din punct de vedere mental. Lupta constantă cu viciile ne face să ne ataşăm tot mai mult de ele, întrucât ele ne ocupă toate gândurile, dar orice are o rezolvare.

Dezvăţarea acestor obiceiuri proaste depinde de mai mulţi factori, dar în primul rând de voinţa, curajul şi perseverenţa de care dau dovadă. Dacă ne dorim cu adevărat să scăpăm de ceea ce ne face rău și suntem hotărâți să renunțăm la fumat, alcool, droguri, jocuri de noroc sau alte pofte bolnave precum băuturi carbogazoase, fast-food, dulciuri, nimic nu ne poate opri.

Specialiștii ne recomandă să înlocuim lucrurile la care renunțăm. Astfel, dacă renunțăm la un viciu, trebuie să ne găsim altceva de făcut, dar nu tot un obicei care dăunează, ci ceva pozitiv. Mulți se îngrașă când renunță la fumat pentru că au tendința să mănânce mai mult, dar putem apela la alimente sănătoase.

Scapă treptat de vicii

Se știe că schimbările făcute pas cu pas sunt superioară țintelor prea ambițioase. Nu trebuie să renunțăm la ceva brusc, pentru că nu vom reuși, ci doar ne vom face și mai mult rău. Azi puțin, mâine puțin și în final vom fi alți oameni. Încercările spontane nu pot avea succes pentru fumători.

Soluţia de a scăpa de aceste vicii este să respingem aceste gânduri imediat ce ele apar. Trebuie să ne gândim la altceva atunci când simțim nevoia să consumăm ceva și să ne spunem clar că nu este bine ce facem.

Comments are closed.