Magazin

Cum se gătește somonul corect. La cuptor și la tigaie

Cum se gătește somonul ca să rămână moale și suculent? Te-ai confruntat și tu cu problema asta? Mulți renunță la a găti pește, pentru că se tem că e un proces complicat și nu le va ieși gustos. Din contră, să gătești pește e mult mai ușor decât alte mâncăruri și este foarte rapid. În 15, maximum 30 de minute, ai parte de un prânz sau de o cină ca la restaurant. Află astăzi: cum se gătește somonul, cât timp de gătește somonul și cum să îl faci la cuptor sau la tigaie.

Somonul nu are nevoie de multe condimente, iese foarte bun doar uns cu puțin ulei de măsline, sare, piper și zeamă de lămâie. Dacă vrei neapărat, mai poți folosi usturoi, oregano sau rozmarin.

Având doar grăsimi sănătoase, somonul e indicat în curele de slăbire. De asemenea, are proteine, omega 3 și vitamina B.

Cel mai simplu este să găsești somon file, fie proaspăt sau congelat. În a doua variantă, trebuie să aștepți aproximativ 20 de minute să se dezghețe. Fileurile de pește sunt tăiate astfel încât să nu aibă oase și uneori au piele, dar se găsesc și fără piele.

Depinde de tine dacă vrei să mănânci pielea, care se face crocantă prin gătire.

Cum se face somonul la cuptor

Este impotant ca fileurile de somon să fie bine șterse de apă cu un prosop de hartie, pentru eliminarea apei în exces. Se condimentează după gust și pe tava de cuptor de pune hartie de copt și foarte puțin ulei de măsline. Doar se unge puțin tava pentru a nu se lipi.

Somonul se pune la cuptor la 200 de grade celsius, cu sau fără ventilație.

Ca un truc pentru a calcula timpul de gătire: pentru fiecare centimetru de grosime se adaugă 5 minute la gătire. În general, peștele e gata cam în 15-20 de minute.

Urmărește gătirea și când vezi pete albe pe somon, înseamnă ca deja se coagulează proteinele și e depășit timpul de gătit. E momentul să oprești cuptorul.

Dacă îmi place peștele mai fraged, nu aștepta să apară aceste puncte de grăsime.

Somonul la cuptor poate fi servit alături de legume gătire tot la cuptor, alături de el. Se găsesc foarte repede: fasolea verde, sparanghelul, conopida, broccoli. Se poate servi și simplu, cu salată.

Citește și: Rețetă rapidă de cartofi crocanți cu parmezan

Cum se gătește somonul la tigaie

 

Trebuie să ai o tigaie bună, non aderentă. Așa vei fi sigur că peștele nu se lipește și nu se rupe.

Ca și la cuptor, peștele trebuie să fie bine uscat și sters de apă. Încinge tigaia unsă cu foarte puțin ulei de măsline și pune fileurile cu pielea în jos.

Asezonează bine cu sare, piper și alte condimente după gust.

 
Gateste somonul aproximativ 7-10 minute, în funcție de grosimea lui. Se întoarce pe partea cealaltă și se lasă încă 2 minute.

Poftă bună!

Furtună Cristiana
Experiență de 10 în presa din România. Reporter și redactor la o televiziuni locală din Galați, iar după ce a descoperit presa online, a ocupat mai multe poziții la publicații online: redactor, social media manager, editor coordonator.