Media

Cum se menține în formă Raluca Bădulescu. Ce dietă ține jurata de la Bravo, ai stil!

Raluca Bădulescu este una dintre cele mai cunoscute femei din țara noastră. Carismatica jurată este iubită de o mulțime de oameni, mai ales pentru stilul vestimentar și silueta de invidiat. Ea nu a fost mereu atât de suplă, dar acum poate concura ușor cu tinerele din ziua de azi.

Cum a slăbit Raluca Bădulescu

Raluca Bădulescu a cântărit în trecut nu mai puțin de 120 de kilograme. Toată lumea o ironiza la televizor și în viața reală pentru formele sale voluptoase și a decis să le închidă gura cârcotașilor. A slăbit aproximativ 70 de kilograme, dar acest proces de schimbare nu a fost deloc unul ușor.

Jurata de la Bravo, ai stil! a reușit să slăbească foarte mult și astăzi arată extrem de bine, mai ales datorită operației pe care a făcut-o la stomac. Multe femei își doresc să știe cum a fost operația, dar și procesul de recuperare. Ea spune că intervenția a fost foarte ușoară și nu a simțit nimic, dar apoi a trebuit să fie atentă la ce consumă, pentru că avea multe interdicții până când s-a recuperat.

„După intervenția chirurgicală la domnul profesor Copăescu, care mi-a schimbat viața efectiv, am mai făcut intervenții estetice minore ca să mă mai aranjez. Prima lună după intervenție înseamnă regim alimentar bazat pe lichid. Practic ai stomacul unui bebeluș. Nu simți nimic în timpul operației, dar o lună de zile doar lichide consumi. Ușor, ușor se transformă în piureuri, însă mănânci exact ca un bebeluș. Poți mânca piure de broccoli, piure de cartofi, foarte, foarte pasat. Poți consuma budinici din acelea, shake-uri, vitamine, pentru ca organismul să se simtă în forță.„, a spus Raluca Bădulescu.

După intervenția la stomac, Raluca Bădulescu a mai apelat la ajutorul medicului estetician pentru anumite retușuri. Cele mai multe probleme erau la surplusul de piele, dar și la sâni, pe care jurata mereu și-a dorit să-i corecteze, având o dimensiune mare.

Cum se menține Raluca

De când a slăbit, nu s-a mai îngrășat deloc și arată la fel de bine. Deși procesul a fost unul complicat și de durată, a meritat, pentru că a ajuns la silueta mult visată. Jurata de la emisiunea de stil spune că nu crede în diete, dar s-a obișnuit să ducă un stil de viață sănătos.

Mai exact, de când s-a operat, medicul a sfătuit-o că cel mai bine este să aibă mai multe mese, dar în cantități mici. Ea mănâncă orice, dar nu face abuzuri niciodată.

„Eu nu cred în regim drastic, cred în regimul de viață pe care l-am învățat de la dl. profesor Copăescu dupa operația de gastric sleeve: mese mici și dese, cantități mici de mâncare de mai multe ori pe zi. Eu așa fac și mănânc orice, însă doar cantități mici. „, a mai povestit Raluca Bădulescu.

Comments are closed.