Magazin

Cum se obține, de fapt, o stea Michelin. Niciun restaurant din România nu a reușit așa ceva

Cu siguranță ați auzit despre stele Michelin poate chiar la show-urile culinare din România, sau în alte contexte, însă ce știți cu adevărat despre acestea. O stea Michelin se obține foarte greu, iar în România nu este nicin restaurant cu stele Michelin.

Cum se obține o stea Michelin

Steaua Michelin este, de fapt, o distincție la care râvnește orice bucătar, sau proprietar de restaurant. Stelele Michelin reprezintă excelența în bucătărie și se acordă în funcție de mâncarea din farfurie, și nimic altceva din ce are legătură cu restaurantul.

Criteriile după care se acordă stelele Michelin sunt extrem de severe și au în vedere ingredientele, priceperea bucătarului, creativitatea și inventivitatea acestuia, respectarea standardelor culinare, dar și raportul calitate-preț.

Cum se ajunge totuși la obținerea unei astfel de distincții. În primul rând este nevoia ca restaurantul cu pricina să intre în vizorul Michelin, iar asta se întâmplă numai dacă are o reputație foarte bună. Apoi, restaurantul este vizitat de un inspector care se așează la masă și comandă. Din acel moment începe testul!

Dacă totul se dovedește la cele mai înalte standarde, inspectorul este mulțumit și restaurantul primește steaua Michelin. De menționat este că Michelin nu ia deloc în calcul review-urile de la oameni obișnuiți, iar singura modalitate de a primi o stea Michelin este cea pe care am descris-o anterior.

Michelin se bazează doar pe criticii săi anonimi de restaurante, oameni pasionați de gastronomie, foarte atenți la detalii și cu o memorie gustativă excelentă care îi ajută să compare preparatele.

Restaurante cu stele Michelin

Ghidul Michelin acordă o stea, două stele, sau trei stele Michelin. În SUA, din 500 de restaurante, în jur de 30 au o stea Michelin, și foarte puține au două stele. Stelele se acordă restaurantului, dar dacă bucătarul care a găsit pleacă să lucreze în alt restaurant, sunt șanse ca distincția să-i fie retrasă.

În România nu există niciun restaurant cu stele Michelin, dar există restaurante în care lucrează bucătari care au fost în localuri din străinătate care aveau stele Michelin.

Stelele Michelin au apărut în anul 1926, când fondatorii ghidului Michelin au trimis în restaurante primii recenzori anonimi.

Obținerea sau pierderea unei stele Michelin poate să aibă efecte dramatice asupra succesului unui restaurant.

Comments are closed.