Media

Cum se simte, de fapt, maestrul Alexandru Arșinel: nu am ieșit din casă decât de două ori

2021 a fost un an greu pentru maestrul Alexandru Arșinel. Marele actor a avut probleme de sănătate și a fost operat la inimă. Acum, la final de an, Alexandru Arșinel trage linie și chiar dacă nu se simte prea bine, arată că este un luptător care nu și-a pierdut optimismul și nici umorul.

Alexandru Arșinel: de când m-am externat nu am ieșit din casă decât de două ori

Marele actor este în perioada de recuperare de după operația la inimă. Alexandru Arșinel a spus că de când a fost externat din spital nu a ieșit din casă decât de două ori. Încă nu are putere și energie, dar este optimist și crede că lucrurile vor merge înspre bine și că ușor ușor se va pune pe picioare.

Alexandru Arșinel spera ca în vacanța aceasta de final de an și în luna februarie va prinde forță pentru că are mare nevoie de ea.

De când m-am externat de la începutul lunii decembrie, nu am ieșit din casă decât de două ori, să schimb niște pași cu pământul. Nu sunt în stare să mă mișc ca lumea. A fost o cumpănă, a spus marele actor pentru Click.ro.

A fost un an greu plin de încercări pentru maestrul Arșinel, și nu doar acesta, pentru că în trecut, marele actor a trecut printr-un transplant renal care i-a salvat viața. Pe lângă această intervenție extrem de grea, actorul a trecut și printr-o intervenție de montare de stent și o operație la inimă. Toate l-au slăbit și l-au adus în imposibilitatea de a fi activ, pe scenă, așa cum îi place lui și cum publicul abia așteaptă să îl vadă.

Acum trag de viață că e frumoasă! Sper să mă fac bine, că sunt al dracului, nu mă las!, a mai spus Alexandru Arșinel pentru aceeași sursă.

Alexandru Arșinel, dornic să-și reia activitatea

Dacă Alexandru Arșinel spune că iubește viața, cu siguranță publicul spectator îl iubește pe el și îl așteaptă cu nerăbdare să revină pe scenă, acolo unde îi stă cel mai bine. Actorul este dornic să reînceapă activitatea.

Maestrul Arșinel este directorul Teatrului de revistă Constantin Tănase din București, ales Cetățean de Onoare al orașului Suceava și al comunei natale, Dolhasca.

Casa de Cultură din localitatea în care s-a născut poartă, din anul 2014, cu mândrie, numele marelui actor Alexandru Arșinel.

Comments are closed.