Știri externe

Cutremur de peste 6 grade! Peste 250 de persoane au decedat

Un cutremur de proporții a avut loc în mai multe zone din Afganistan şi Pakistan. Mai exact, seismul a avut peste 6 grade și mai bine de 250 de persoane și-au pierdut viața în urma acestei tragedii. Toată lumea este disperată, iar pagubele produse sunt uriașe.

Cutremurul a distrus tot

Cutremurul a distrus o mulțime de locuințe, instituții și locuri importante. Autoritatea pentru gestionarea dezastrelor din Afganistan a anunţat că seismul a provocat moartea a cel puţin 250 de persoane în estul ţării.

De altfel, peste 100 de persoane au fost rănite grav și au nevoie de îngrijrii medicale acum. Unele dintre ele au rămas prinse între dărâmături și nu se știe dacă mai sunt în viață. Purtătorul de cuvânt al guvernului taliban, Bilal Karimi, a cerut mobilizarea trupelor speciale, pentru a evita agravarea catastrofei.

Un sat a fost distrus în totalitate și nicio clădire nu mai este în picioare. Majoritatea deceselor confirmate au fost înregistrate în provincia Paktika. Mai exact, 100 de persoane ar fi decedat, iar cel puțin 250 ar fi fost rănite grav.

„Din nefericire, noaptea trecută a avut loc un cutremur puternic în patru districte din provincia Paktika, care a ucis și rănit sute de compatrioți ai noștri și a distrus zeci de case”, a scris pe Twitter purtătorul de cuvânt al guvernului, Bilal Karimi.

Seismul s-a produs la o distanţă de aproximativ 44 kilometri de oraşul Khost, în sud-estul Afganistanului, la o adâncime de 51 de kilometri. S-a întins pe aproximativ 500 de kilometri, conform specialiștilor care spun si că ar mai putea urma altul.

Mulți oameni au fost surprinși de cele întâmplate și nu au putut acționa, având în vedere că incidentul s-a produs la primele ore ale dimineții, când majoritatea oamenilor dormeau. Cel mai afectat a fost Afganistanul, unde au fost inregistrate cele mai mari pagube atât materiale, dar și în ceea ce privește oamenii.

 

Comments are closed.