Media

Daniel Onoriu, primele declarații după externare. Cum se simte pilotul de raliuri, după 55 de zile de comă

Daniel Onoriu a trăit clipe de groază după ce operația de micșorare a stomacului a eșuat. Acesta a trecut prin momente cumplite și, timp de 55 de zile, a stat în comă și medicii erau foarte rezervați în ceea ce privește recuperarea. Acum, însă, sportivul a fost externat și simte că trăiește o nouă viață.

Daniel Onoriu, fericit și optimist după vindecare

Daniel Onoriu a ajuns, în sfârșit, acasă, după aproape 3 luni petrecute în spital. Timp de 55 de zile, celebrul pilot de raliuri a fost în comă și nimeni nu îi dădea prea multe șanse de supraviețuire. Acesta regretă faptul că a decis să-și facă operația de micșorare a stomacului și mai ales că nu a căutat o clinică bună înainte de a merge în Turcia.

Pilotul de raliuri spune că experiența a fost una traumatizantă, care i-ar fi putut distruge toate visurile și planurile de viitor. Regretă că a ales cea mai simplă metodă de a slăbi, în loc să meargă la un nutriționist pentru o dietă personalizată, care să nu îi facă niciun rău.

Le mulțumește acum tuturor celor care i-au fost alături, care s-au rugat pentru el, au donat sânge și au stat cu sufletul la gură pentru a afla vești. Spune că se simte acum și că nu dorește nimănui să treacă prin greutățile pe care a trebuit să le suporte el.

“Azi sunt aici! Printre voi: familie, prieteni, oameni! Azi și mereu am să vă mulțumesc! Pentru susținerea voastră în rugăciuni și gânduri bune. Pentru că ați mers și donat sânge, pentru că v-ați interesat de starea mea de sănătate! Ce vă doresc? Să nu treceți prin ce am trecut eu și familia mea și multă sănătate!”, a declarat pilotul.

Daniel Onoriu se recuperează

Daniel Onoriu a ajuns acum acasă, dar tot merge frecvent la medic pentru recuperări și curând va merge la o altă clinică pentru diverse terapii. Pilotul face kinetoterapie de 3 ori pe zi și este dispus să facă orice pentru a reveni la viața lui normală, pe care a pierdut-o, pentru o perioadă, din cauza unei greșeli provocate de medici.

Deja se simte mult mai bine, are poftă de mâncare și face primii pași spre revenirea completă. Este foarte pofticios și chiar i-a fost dor de mâncarea mamei sale, căreia îi cere acum să gătească felurile sale de mâncare preferate. Familia este foarte fericită de faptul că Daniel s-a vindecat și crede că o minune s-a produs pentru el, fiindu-le recunoscători tuturor celor care s-au rugat pentru el și l-au susținut.

”Face în continuare de trei ori pe zi ședinte de kinetoterapie însoțite de masaj, a început să capete putere, l-au și ridicat în picioare la marginea patului, desigur susținut, dar se vede rezultatul, este minunat! Daniel este un pacient răsfățat și gălăgios, cere acasă în fiecare zi!

Are pofte, și-a pus mama la treabă care este o fericită și îi gătește cu drag. Ieri i-a cerut pește prăjit și orez cu lapte. A venit și ziua mult așteptată, a externării lui Daniel din spital, trăim o minune”, a declarat Rebecca Onoriu la Antena Stars.

Comments are closed.