Media

Doliu în lumea comediei. S-a stins din viață actorul Norm Macdonald

O veste tristă din lumea internațională a comediei. A murit actorul Norm Macdonald, unul dintre personajele celebre ale emisiunii Saturday Night Live. Macdonald s-a stins din viață la vârsta de 61 de ani după o lungă suferință cauzată de o boală nemiloasă care în cele din urmă l-a răpus.

A murit actorul Norm Macdonald

Potrivit unei colege și bune prietene care i-a fost alături până în ultima clipă, actorul a făcut tot posibilul ca diagnosticul crunt cu care se lupta să nu afecteze modul în care este perceput de către publicul său la care ținea atât de mult.
Din nefericire, boala și-a făcut de cap și după nouă ani de chin, Norm Macdonald s-a stins din viață. Va rămâne în amintirea celor care îl cunoșteau drept un comediant pur.

Norm era un comediant pur. Odată a scris că o glumă ar trebui să surprindă pe cineva, nu ar trebui să fie niciodată lingușitoare. El cu siguranță nu s-a complăcut niciodată. Norm ne va lipsi teribil, a declarat partenera sa de producție.

Comicul canadian s-a născut în Quebec în 1959 și a început activitatea în cluburi canadiene înainte de a se muta în SUA pentru a continua scrierea de comedie TV.

A lucrat pentru programul Roseanne înainte de a se alătura echipei Saturday Night Live pentru a găzdui știrile de parodie din cadrul emisiunii Weekend Update. Nu a avut fani doar în Statele Unite ale Americii, ci în întreaga lume.

MacDonald a fost, de asemenea, cunoscut pentru rolurile sale în filme de comedie precum Dirty Work, Billy Madison și Dr Doolittle.

Norm Macdonald a avut propria emisiune de comedie

După ce a părăsit Saturday Night Live, a jucat în propria serie de comedie, Norm, din 1999-2001. De asemenea, a găzduit un program Netflix numit Norm Macdonald Has a Show în 2018.

Potrivit Deadline, el ar fi trebui să fie prezent la New York Comedy Festival în noiembrie.

A fost considerat un geniu modest, dar curajos al comediei. Unul dintre cei care l-au cunoscut a scris, într-un mesaj publică, că odată cum moartea lui Norm Macdonald, omenirea a pierdut un gigant al comediei, unul dintre cei mai buni din toate timpurile.

Comments are closed.