Știri externe

Doliu în lumea filmului. O actriță celebră a murit la 37 de ani

Încă o veste tristă din lumea filmului internațional. S-a stins din viață o celebră actriță care se lupta, de ceva timp, cu o boală nemiloasă. Recent încheiase filmările la un serial care va avea premiera anul acesta. Din nefericire nu a mai apucat să se bucure de acest proiect și peste toate, de viața în sine.

S-a stins din viață o actriță celebră

Este doliu la Hollywood după trecerea în neființă a actriței Marnie Schulenburg. Vedeta cunoscută mai ales pentru pentru rolurile din serialele „As the World Turns” și „One Life to Live”, a murit la vârsta de 37 de ani. Ultimii săi ani din viață au fost o reală suferință, actrița fiind chinuită de o boală nemiloasă. Nu s-a plâns, ba dimpotrivă a rămas activă profesional până în ultima clipă.

Doliu în lumea filmului. O actriță celebră a murit la 37 de ani

Recent, Marnie a încheiat filmările pentru un serial care va avea premiera anul acesta. Este, de fapt, vorba despre sezonul al treilea al dramei „City on the Hill”, unde actrița a jucat alături de Kevin Bacon și Aldis Hodge. Sezonul va avea premiera în luna iulie.

Doliu în lumea filmului. O actriță celebră a murit la 37 de ani

Vestea tristă a trecerii sale în neființă a fost dată în spațiul public de către soțul ei, Zack Robidas, și el actor, cunoscut pentru rolurile din „Sorry for Your Loss” și „Succession”. Acesta le-a mulțumit celor care au fost alături cu gândul de soția sa în toată această perioadă în care a luptat cu boala. Actrița Marnie Schulenburg fusese diagnosticată cu cancer la sân.

Nu pot să cred că Marnie a pierdut lupta cu cancerul. Pur și simplu nu este adevărat. Am urmărit-o zi de zi luptând cu această boală cruntă, de când soția mea a fost diagnosticată. A dat dovadă de un curaj incredibil. Am ales să atacăm diagnosticul ei cu un optimism orb. Am vorbit doar despre viitor și am continuat să mergem înainte. Nu știu dacă a fost corect, dar este tot ce am știut să facem, a spus soțul regretatei artiste.

Cine a fost Marnie Schulenburg

Schulenburg s-a născut în Cape Cod, Massachusetts, și a studiat teatrul la Universitatea DeSales. După facultate, și-a început cariera în teatru, cântând la Pennsylvania Shakespeare Festival și pentru Dramatists Guild of America din New York City.

Doliu în lumea filmului. O actriță celebră a murit la 37 de ani

Primul rol al ei a fost Alison Stewart, personajul din „As the World Turns”. Marnie a fost al doilea actor care a interpretat personajul, după ce Jessica Dunphy a părăsit serialul în 2005.

Actrița și-a făcut prima apariție în rolul lui Alison în 2007, în timpul unui crossover între „As the World Turns” și „The Young and the Restless”. Schulenburg s-a alăturat apoi distribuției principale din „As the World Turns” și a apărut în peste 300 de episoade, până când spectacolul a fost anulat în 2010.

Comments are closed.