Știri externe

Doliu în lumea modei! A murit unul dintre cei mai mari designeri vestimentari

În ultima perioadă am pierdut o mulțime de personaje importante, care au scris istorie în domeniul de activitate. Aflăm acum că, de mai bine de o săptămână, a plecat dintre noi unul dintre cei mai cunoscuți designeri vestimentari. A primit premii importante pentru activitatea sa, pentru operele sale și a fost extrem de celebră.

A murit Emi Wada

Emi Wada a fost una dintre cele mai cunoscute creatoare japoneze de costume. A murit la data de 13 noiembrie, dar abia acum s-a aflat de tragicul eveniment. Familia nu a dat niciun detaliu despre moartea celebrului designer și a ales să apeleze la discreție, pentru că nu au vrut să atragă presa și să fie o ceremonie mare.

Vezi și: Doliu în lumea artiștilor. A mai murit un actor de renume în istoria filmului

De la cei careu au cunoscut-o aflăm că o slujbă religioasă a fost organizată în prezenţa familiei şi a prietenilor apropiați, conform relatărilor. Până acum nu este cunoscută cauza decesului, dar cel mai probabil a fost unul natural, având în vedere că Emi Wada ajunsese la venerabila vârstă de 84 de ani și mai avea și unele probleme de sănătate.

Cine a fost designerul celebru

Wada s-a născut la Kyoto și a început să lucreze în timpul perioadei de studenţie la Universitatea de Arte din Kyoto. A avut o carieră de mare succes și s-a bucurat de recunoaștere de-a lungul vieții. Alături de activitatea de designer în lumea cinematografiei, ea a creat de asemenea costume pentru producţii de teatru şi dans și a fost iubită de multe vedete ce apelau la ajutorul ei pentru ținute.

Pe lângă colaborarea cu Kurosawa, Wada a realizat costume pentru numeroase filme internaţionale. Dintre cele mai cunoscute amintim „Prospero’s Books” (1991) în regia lui Peter Greenaway şi producţiile „Hero” (2002) şi „House of Flying Daggers” (2004), regizate de Zhang Yimou.

Celebra creatoare a iubit mult meseria ei și nu a putut sta departe de ea nici după ce a împlinit 80 de ani. Și-a dus mai departe talentul, creând costume pentru „Love After Love”, regizat de Ann Hui, care a avut premiera în 2020 la Festivalul Internaţional de Film de la Viena.

Comments are closed.