Știri

Doliu în televiziune. A murit Mădălina Ciocan de la România TV

O nouă zi, o altă veste tristă din presa și televiziunea românească. S-a stins din viață jurnalista Mădălina Ciocan de la România TV. După cum o descriu colegii ei, era o persoană deosebită, optimistă și cu un râs molipsitor.

A murit Mădălina Ciocan

Anunțul trist cu privire la decesul jurnalistei Mădălina Ciocan a fost făcut de către cei care au cunoscut-o și au lucrat cu ea. Printre ei se numără și Victor Ciutacu care a spus că jurnalista era bolnavă.

Tot Ciutacu a spus că nu există om politic, analist, cântăreț sau artist care să nu o fi cunoscut pe Mădălina Ciocan. Puțini știau, însă, că jurnalista se lupta cu o boală grea.

 Ce nu știa nimeni, în afară de mine și de Alina Pana, colega ei de baricadă, e că, deși era grav bolnavă, ea l-a convins pe Gigi Becali să doneze instant diferența (mare) de bani necesară operației lui Seby Duta în campania umanitară uriașă pe care numai eu știu cum am dus-o la capăt. Odihnește-te în pace, Didino, că mult te-ai mai chinuit! Tare devreme ai plecat, a scris Victor Ciutacu pe Facebook.

Și Monica Tatoiu a postat pe Facebook un mesaj de condoleanțe pentru jurnalista Mădălina Ciocan.

S-a stins din viață Mihai Leder, de la Antena 1 și Antena 3

În a doua zi de Paște anunțam trecerea în neființă a altui jurnalist care s-a stins mult prea devreme. Mihai Leder era corespondent Bistrița Năsăud pentru Antena 1 și Antena 3. A murit la doar 58 de ani, după ce făcuse un edem pulmonar. Mihai Leder era internat pe secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Bistrița-Năsăud.

Leder s-a stins de Ziua Internațională a Libertății Presei.

Azi, de Ziua Libertății Presei, media bistrițeană a pierdut unul din cei mai longevivi jurnaliști, Mihai Leder, corespondent Antena 1 și Antena 3. Cu regret, transmit sincere condoleanțe familiei și multă putere pentru a depăși tragicul eveniment, a scris pe Facebook Stelian Dolha.

Mihai Leder era corespondent Antena 1 din 2000, iar din 2005 lucra și pentru Antena 3.

Comments are closed.