Media

Doliu internațional. A murit unul dintre cei mai buni sportivi ai lumii

Veste tristă din lumea sportului. Din nefericire, unul dintre cei mai buni sportivi s-a stins din viață în urma unui accident cumplit. Avea doar 38 de ani și o carieră impresionantă în spate, multe planuri de viitor și competiții pe care abia aștepta să le înceapă. Fanii lui sunt în șoc, iar acasă îl aștepta o soție însărcinată cu al treilea copil.

A murit unul dintre cei mai buni snowboarderi

Marko Grilc, unul dintre cei mai buni snowboarderi sloveni, s-a stins din viață la vârsta de 38 de ani, într-un accident de snowboard. Tragicul eveniment s-a petrecut în stațiunea de schi austriacă Sölden.

Bărbatul făcea parte dintr-o echipă de filmare care inspecta un loc pentru filmări. La un moment dat, când cobora o pantă în zăpada adâncă, a alunecat și a căzut lovindu-se grav la cap. Din nefericire, sportivul nu a mai avut nicio șansă.

Potrivit datelor oferite de Poliție, sportivul în vârstă de 38 de ani nu purta cască de protecție și s-a lovit de o stâncă acoperită cu zăpadă.

Marko Grilc a fost resuscitat la fața locului

Încercările celor din echipă de a-l salva s-au dovedit în zadar. Sportivul a murit pe loc. Potrivit presei străine, snowboarder-ul se afla în turneu cu întreaga echipă cu scopul de a inspecta terenul pentru noile filmări.

Marko Grilc a fost unul dintre cei mai buni snowboarderi freestyle din întreaga lume. De-a lungul timpului, el a obținut nenumărate victorii care i-au adus recunoaștere internațională.

Doliu internațional. A murit unul dintre cei mai buni sportivi ai lumii

În ultimii ani, el a filmat videoclipuri de snowboarding și a promovat acest sport în rândul tinerilor. În 2016, sportivul s-a accidentat grav în timpul unei competiții din Austria. Cea mai puternică lovitură suferită atunci a fost la spate, iar Grilc a fost transportat cu elicopterul la spitalul din Schladming. Din fericire și-a revenit și s-a întors la cea iubea mai mult: sportul.

De data aceasta, nimeni nu l-a putut salva. Marko Grilc a lăsat în urmă o soție îndurerată, însărcinată cu cel de-al treilea copil al familiei.

Comments are closed.