Știri Sănătate

Dosarul electronic de sănătate. Când vom avea acces la el

Dosarul electronic de sănătate este unul dintre cele mai importante proiecte pe care le așteaptă românii. Se vorbește despre el de mai mulți ani, dar abia acum ar urma să fie lansat pentru locuitorii țării. Află tot ce trebuie despre dosar, ce date va conține și de când va fi disponibil.

Când va fi disponibil dosarul electronic de sănătate

Dosarul electronic de sănătate e o facilitate ce stă la îndemâna fiecărui asigurat din sistemul de sănătate. Încă din 2016 se vorbește despre acest proiect, dar abia anul acesta va fi finalizat și va sta la dispoziția oricărui român care beneficiază de asigurare de sănătate.

Ministrul Sănătății a anunțat că prima versiune a dosarului electronic de sănătate va fi gata în octombrie. Pentru început, acolo se vor regăsi doar informații de la spitale, de al ultimele internări, diagnostice puse de medici și informații primite de la medicul de familie la care ești înscris.

Tot Ioana Mihăilă a anunțat că versiunea completă a dosarului electronic de sănătate va fi gata în 2022. Bazele au fost puse în 2014, iar 2016 trebuia să fie deja disponibil, dar nu respecta normele GDPR.

„Prin dezvoltarea unui alt program, care extinde aplicabilitatea dosarului electronic în ambulatorii și în serviciile de recuperare și în farmacii să fie completă în anul în care urmează”, a spus Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății, la Aleph News.

Dosarul electronic, mai eficient decât cardul de sănătate

În prezent, cardul de sănătate este cel mai util document pe care îl avem. Totuși, există probleme în cazul lui, pentru că de multe ori mergem la medic și auzim că nu funcționează programul în care trebuie introdus cardul pentru a putea beneficia de serviciile medicale necesare. Astfel, autoritățile promit însă că, spre deosebire de rețeaua cardurilor de sănătate, sistemul DES nu se va bloca.

Astfel, Ioana Mihăilă spune că angajează IT-iști care să perfecționeze sistemul și care să ne asigure că nu va mai pica în cele mai importante momente Mai mult, a contactat deja specialiști, după modelul liderilor europeni ai digitalizării, care promit că vor pune totul la punct până la lansare.

Comments are closed.