Media

Elena Merișoreanu refuză să se opereze! Care este problema ce o macină pe artistă

Elena Merișoreanu are nevoie de o nouă intervenție chirurgicală la picior, pe care refuză cu înverșunare să o facă. Medicii i-au recomandat, ea este conștientă că operația este necesară, dar pur și simplu nu mai vrea să treacă din nou prin acest chin.

Elena Merișoreanu refuză să se opereze

Motivul pentru care artista refuză să intre, pentru a doua oară, în sala de operație, are legătură cu situația pandemică în care ne află. Elena Merișoreanu se teme de coronavirus și nu vrea să meargă la spital până nu se imunizează cu ambele doze.

Intervenția chirurgicală ar urma să aibă loc luna viitoare. Artista în vârstă de 72 de ani suferă de artroză – o boală degenerativă care nu poate fi vindecată.

„Doctorii îmi tot spun să mă operez pentru că, într-adevăr, s-a cam degradat piciorul meu și mă cam deranjează dar, cred că luna viitoare, în mod sigur, mă operez ”, a declarat Elena Merișoreanu la Antena Stars.

Interpreta de muzică populară se teme că după operație vor urma câteva luni de recuperare, care nu vor fi ușoare pentru ea. Totuși, Elena Merișoreanu este optimistă și spune că la vară va fi cu siguranță mult mai bine.

În trecut, artista a fost operată la piciorul stâng, iar acum medicii i-au recomandat să se opereze și la cel drept.

Ce este artroza, boala de care suferă Elena Merișoreanu

Artroza este o boala degenerativă care poate apărea la oricare articulație. Această boală este, de obicei, cauzată de uzura cronică a cartilajului din articulație, ceea ce duce la îndepărtarea completă a cartilajului.

Artroza este cel mai des întâlnită în articulațiile genunchilor, ale șoldurilor, ale  mâinilor, dar și coloanei vertebrale.

Exista 6 tipuri diferite de artroză: cervicală, artroza fațetelor articulare, coxartroza, lombară, de genunchi și acromioclaviculară.

Artroza poate afecta orice articulație a corpului. Riscul de a dezvolta un anumit tip de artroză crește o data cu vârsta.

Comments are closed.