Știri

Este oficial stabilit sâmbătă, 15 mai: locurile în care masca de protecție rămâne obligatorie

Autoritățile au stabilit care sunt locurile în care masca de protecție rămâne obligatorie. Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență a decis sâmbătă, 15 aprilie, în prima zi de relaxare, că obligativitatea purtării măștii de protecție rămâne valabilă în două situații.

Când este obligatorie masca de protecție

Conform CMSU, masca de protecție este obligatorie într-un perimetru de 50 de metri în jurul unităților de învățământ, în cazul celor care staționează, în piețe și în stațiile de transport în comun.

La finalul ședinței de sâmbătă, prefectul municipiului București, Alin Stoica a făcut următoarele declarații:

În principiu am stabilit că în jurul unităţilor şcolare unde există potenţial de aglomerare şi la venire, şi la plecare şi sunt copii, majoritatea fiind sub 16 ani, nu pot fi vaccinaţi, atunci este necesar să avem perimetru de 50 de metri în jurul şcolii, acolo va fi obligatorie purtarea măştii pentru cei care vor staţiona în acest perimetru.

Sancțiunile pentru nerespectarea acestor reguli rămân aceleași ca și până acum.

Reamintim faptul că de sâmbătă, 15 mai 2021, a început prima etapă de intrare în normalitate. Autoritățile au adoptat măsuri de relaxare a restricțiilor ce fuseseră impuse pentru combaterii infectărilor cu virusul Sars Cov 2.

Citește și: Propunere: evenimente cu 1000 de participanți

Astfel, a fost ridicată carantina de noapte, din intervalul 20.00-05.00. Se poate circula fără declarație pe proprie răspundere și fără adeverință de la angajator. De la 1 iunie se dă startul evenimentelor private în România. Cei care au amânat nunți, cumătrii și alte petreceri, pot începe pregătirile pentru organizarea lor. Condițiile sunt următoarele: eveniment cu 50 de persoane la interior sau 70 la exterior.

Petreceri cu 100 de oameni, de la 1 iulie 2021

Conform autorităților, de la 1 iulie, dacă la nivel național se atinge ținta de vaccinare pentru luna în curs, se propune ca organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive, parastase etc.) în spații deschise să se realizeze cu participarea a maximum 100 de persoane. Condiția este ca incidența cumulată la 14 zile a cazurilor din județ sau localitate să fie mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.

Comments are closed.