Știri externe

Eutanasia a fost legalizată! A patra țară din Europa care permite sinuciderea asistată

Eutanasia este un subiect sensibil, cu privire la care există păreri atât pro, cât și contra. De-a lungul timpului, s-a discutat mult despre legalizarea acestei proceduri, dar nu multe state au fost atât de îndrăznețe încât să recurgă la acest gest. Totuși, Spania este cea de-a patra țară care a legalizat eutanasia și sinuciderea asitată, iar autoritățile simt că au făcut un pas extrem de important.

Eutanasia, legalizată în Spania

Eutanasia și sinuciderea asistată au fost legalizate joi în Spania, în cazul persoanelor cu boli grave, incurabile sau invalidante care vor să îşi pună capăt suferinţelor. În urma votului,  legea a fost adoptată:  au fost acordate 202 voturi pentru – ale stângii şi centrului -, 141 împotrivă – dreapta şi extrema dreaptă – şi două abţineri.

Înainte, aceste două tehnici se pedepseau cu până la 10 ani de închisoare. Ministrul sănătății a mărturisi că alegerea deputaților a fost una foarte bună și reprezintă un pas important pentru societate.

“Astăzi este o zi importantă: ne îndreptăm spre recunoaşterea drepturilor omului. Ne îndreptăm spre o societate mai umană şi mai justă”, a declarat ministrul sănătăţii, Carolina Darias.

Spania este cea de-a patra țară europeană care legalizează eutanasia, alături de Belgia, Luxemburg şi Olanda, care au luat deja de ceva timp această decizie. Și deputații din Portugalia au aprobat  o lege de legalizare a eutanasiei, dar Curtea Constituţională a respins textul. Acesta a fost retrimis în Parlament, pentru că ideea este una serioasă.

Cine poate beneficia de eutanasie

Legea intră în vigoare în aproximativ trei luni, pentru a fi analizată corectă și să se facă toate demersurile necesare. Această decizie nu este acceptată de Biserică și alte grupuri religioase. Partidul de extremă dreapta Vox a anunţat că o va contesta la Tribunalul Constituţional.

Conform legii, eutanasia și sinuciderea asistată pot fi aplicate pentru o persoană adultă, cu reședința în Spania, care se află într-o stare deplorabilă, ce suferă de o maladie gravă, invalidantă sau incurabilă. Astfel, aceasta poate solicita să fie ajutată să scape de suferință, să moară, printr-o cerere.

Cererea se trimite de două ori, la 15 zile distanță și trebuie să fie aprobată de doi medici, dar și de o comisie. Medicii pot refuza să ia parte la eutanasie, invocând obiecţia de conştiinţă.

Comments are closed.