Știri externe

Explozie de proporții la un restaurant! Cel puțin trei persoane și-au pierdut viața

Situație complicată în China, care a dus la decesul mai multor persoane! O explozie de proporții a avut loc la un restaurant în această dimineață, chiar la scurt timp de la deschidere. Astfel, în incinta localului se aflau deja mai mulți oameni, afectați considerabil de incident.

Explozie de proporții

O explozie de proporții a avut loc în China, în jurul orei 8 dimineața, iar la fața locului se aflau mai multe persoane. Incidentul a avut loc în orașul Shenyang, capitala provinciei Liaoning, care este în apropierea Coreei de Nord.

Din primele informații, trei persoane au murit imediat după incident, în timp ce alte zeci au fost grav rănite. La fața locului au intervenit de urgență mai multe echipaje de salvare și pompierii, care au acordat primul ajutor. Din nefericire, pentru trei dintre victime nu s-a mai putut face nimic, ci doar a fost constatat decesul.

Oamenii legii au anunțat că incidetul s-a produs „într-o clădire comercială şi rezidenţială.”, din cauza unei scurgeri de gaze, Strada pe care se afla acel restaurant era una extrem de importantă și populată. Mai multe clădiri învecinate au fost afectate și pagubele produse au fost unele foarte mari. Mai exact, numeroase magazine și clădiri rezidențiale au fost distruse după incident.

Televiziunea publică CCTV a difuzat o înregistrare video filmată dintr-o maşină de către unul dintre martorii la tragedie. Din imagini se poate observa că explozia a izbucnit brusc la o faţadă a clădirii, după care au început să se împrăștie resturi și un nor imens de fum cenuşiu.

Oamenii legii care au intervenit la incident au anunțat că a fost deschisă o anchetă pentru a se stabili cauza exactă a exploziei care a provocat o mulțime de pagube și a ucis trei oameni. Exploziile şi accidentele industriale reprezintă un lucru obișnuit în China, pentru că normele de siguranță nu sunt deloc bine gestionate în această țară.

Comments are closed.