Media

Florin Piersic împlinește 86 de ani. Curg felicitările pentru marele actor

Lumea artiștilor din România este în mare sărbătoare. Astăzi este ziua de naștere a maestrului Florin Piersic. Acesta împlinește 86 de ani! La ceas aniversar curg felicitările pentru marele actor. Florin Piersic a fost decorat cu Ordinul Național Steaua României în grad de Cavaler pentru prestigioasa carieră artistică și talentul deosebit prin care a dat viață personajelor interpretate în filme.

La mulți ani, Florin Piersic!

Joi, 27 ianuarie, românii îl sărbătoresc pe maestrul Florin Piersic. Acesta împlinește vârsta de 86 de ani, dar în ciuda timpului care trece pe nesimțite, marele actor a rămas tânăr în simțuri și-n gândire.

Felicitările și urările de La mulți ani! au început să curgă pentru Florin Piersic de la primele ore ale zilei. Printre primele persoane publice care l-au felicitat pe actor a fost Dan Negru, bun prieten cu maestrul.

Prietenul meu face azi 68 de ani.
“Puștiule, dacă viața e de-a-ndoaselea hai să punem și anii așa..” mi-a spus zilele astea.
Acu’ câteva săptămâni, plimbându-ne prin Dubai cu ocazia unei filmări, m-a întrebat : “Atunci când eu eram Mărgelatu’ , aici era nisip și măgăoaiele astea de clădiri nu existau?”
Când Mărgelatu era deja mare, Dubaiul încă era mic!, a scris Dan Negru pe Facebook.

Florin Piersic – o legendă, un fragment important al României

Fuego a transmis un mesaj emoționant pentru marele actor Florin Piersic. Artistul a spus că îi dorește ani mulți și sănătoși pentru că este unul dintre marile simboluri românești în teatru și-n film. Paul Surugiu a mărturisit că Florin Piersic i-a fost mereu un model colosal pentru modul în care reușește să susțină, pentru eleganța sa și pentru felul demn în care trăiește, și pe scenă și în viață.

A fost și erou și haiduc, cuceritor și luptător, jucând și dramă, dar și comedie (…) Este un meșter, un creator de senzații, de stări, de stil și n-ai putea vreodată să-i găsești un corespondent (…) Un mare actor și un fragment important al României, Florin Piersic este legendă, este actual, este parte din noi! La mulți ani, maestre!, a scris Fuego.

Florin Piersic este unul dintre cei mai mari actori pe care i-a avut România vreodată. Debutul său cinematografic s-a produs cu filmul Ciulinii Bărăganului din 1957, unde a interpretat rolul lui Tănase. Și-a evidențiat talentul în ceea ce privește filmele istorice în Neamul Șoimăreștilor din 1965, regizat de Mircea Drăgan, iar mai apoi a jucat în filmul care l-a făcut cunoscut De-aș fi Harap Alb (1965), regizat de regizorul Ion Popescu-Gopo.

Printre rolurile sale celebre din filme s-au numărat haiducul Anghel Șaptecai, haiducul Grigore Pintea și Mărgelatu.

Comments are closed.